Circulația a fost blocată câteva zeci de minute

În jurul orei 16.00, semiremorca unui tir care circula pe DN76, din direcția Deva-Brad (Vălișoara) a derapat în curbă și a acroșat un autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului.

Se pare că accidentul s-a produs din cauză că șoferul nu a adaptat vitezei tirului, în curbă, pe un carosabil umed.

Șoferul tirului este un arădean de 30 de ani, iar cel al autoturismului e din Crișcior și are 20 ani și a fost grav rănit.

Circulația a fost blocată câteva zeci de minute.

Pompierii Detașamentului Deva specializaţi în descarcerare și prim ajutor au intervenit pentru salvarea oamenilor aflaţi într-un autoturism intrat în coliziune cu un autotren ce transporta airbag-uri.

Din cei cinci pasageri ai autoturismului, trei au fost răniţi. Unul dintre oameni a fost extras din autoturism de echipa de descarcerare. Pompierii salvatori şi personalul SAJ au îngrijit, în primă instanţă, la locul accidentului, răniţii politraumatizaţi după care i-au transportat, conștienţi și cooperanţi, la UPU Deva. Alte 2 persoane au suferit atacuri de panică dar au refuzat transport la spital.

Sursa: IPJ Hunedoara

3 răspunsuri

  1. Mi se pare o greșeală, camionul se deplasa de la Brad la Deva. Verificați și corectați !

  2. Alex90Green@gmail.com' garcea ion cioacă spune:

    Până când mai lăsați neandertalienii ăștia cu TIR-urile să-și facă de cap pe șosele ?
    Nu ați priceput până acum că sunt niște mistreți sau bizoni pe șosele și nu le pasă de loc de ce prăpăd fac printre ceilalți participanți la trafic ?
    Poate dacă dau bizonii peste mașina prefectului , sau a șefului poliției o să vă gândiți și la măsuri preventive, altfel și pe voi vă doare-n bască, vă mulțumiți să contabilizați victimele… halal…

  3. Pxxxa mami lor de tiriști toți țarani au permise pentru tir și omoară oameni ne vinivați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus