Daily Telegraph, cu sediul în Sydney, un tabloid cu tendinţe de dreapta al cărui patron este omul de afaceri Rupert Murdoch, a imprimat accidental două pagini ale cotidianului liberal Sydney Morning Herald. Printre articolele publicate în aceste pagini se numără şi o scrisoare care face apel la acţiune pentru adoptarea unor măsuri în lupta cu schimbările climatice.
Cum s-a petrecut eroarea de imprimare
Daily Telegraph şi-a cerut scuze pentru această greşeală argumentând că aceasta a avut loc în timpul procesului de producţie. ”Ambele cotidiane împart aceleaşi servicii de imprimare, în vestul Sydney’, se arată într-un comunicat publicat pe Twitter. ‘Ne cerem scuze pentru orice confuzie creată’, se menţionează în mesaj.
Reacțiile cititorilor
Greşeala a fost observată de mai mulţi cititori care au văzut rapid partea amuzantă. ”Nu este nevoie de scuze”, a scris jurnalista Kate McClymont de la Sydney Morning Herald. ‘Să avem câteva pagini (Herald) este un bonus pentru cititori”, a adăugat ea. ”S-ar putea să fi fost ultima zi a cuiva la locul de muncă”, a glumit un utilizator Twitter.
‘Austeritate extremă? De la împărţirea aceleiaşi tipografii la împărţirea aceluiaşi ziar’, a scris alt internaut. În 2018, compania care deţinea Sydney Morning Herald, Fairfax, a fost de acord să împartă aceeaşi tipografie cu News Corp, care deţine Daily Telegraph. ‘Aranjamentele privind serviciile de imprimare fac producţia de ziare mai eficientă pentru ambii editori’, a argumentat la acea vreme Greg Hywood, fost director al Fairfax. Fairfax a fuzionat ulterior cu Nine Publishing, actualul proprietar al Sydney Morning Herald.
sursa: dcnews
Ultimele comentarii