Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, vă așteaptă sâmbătă, 28 mai 2022, începând cu ora 19.30, la un eveniment cu un concept nou, care mixează prezentarea unor artefacte din colecțiile muzeului și a informațiilor despre acestea cu elemente din tehnica digitală contemporană și cu muzica live!

Povestea UNDER_HISTORY a început anul trecut, în 17 septembrie și s-a bucurat de un feedback extraordinar.

Conceptul inițial a fost și este acela de a relata despre credințele și concepțiile spirituale ale omului, de la începuturile sale, devenite pe parcursul evoluției, mai mult sau mai puțin TABU (partea ”ascunsă”). Și aceasta pentru că istoria are în centrul său OMUL, cel care a creat materialul, omul cu convingerile, cu ideologiile și viziunile sale asupra a ceea ce l-a înconjurat și asupra experiențelor trăite zi de zi.

Informațiile oferite publicului sunt obținute în urma cercetărilor arheologice (cele care aduc la suprafață fascinanta ”istorie de dedesubt”).

Evenimentul se înscrie în trend-ul muzeistic European. Muzeele din întreaga lume, au tot mai mult tendința de a se adapta la acest status-quo social-economic în care tehnologia modernă este literalmente la îndemână, cu o întreagă lume la doar un clic distanță, fenomen reflectat în activitățile de divertisment și petrecere a timpului liber, dar și în cel educațional. Pentru a crește fluxul și accesul unui public cât mai larg la acțiunea de promovare a patrimoniului deținut și la înțelegerea evoluției istorice a umanității, mai ales pentru acel segment al societății care nu face parte din publicul tradițional de muzeu, există tot mai multe evenimente de succes, organizate de muzee, în jurul unei personalități sociale, culturale și din industria muzicală și de divertisment, care combină capacitatea de coagulare a acesteia cu expresia tehnologică contemporană.

În mod general, divertismentul atrage după sine un nivel de implicare ce motivează învățarea și stimulează reținerea informației primite. În timpul experiențelor plăcute, generate de divertisment, se declanșează asocieri pozitive și astfel informația este reținută o perioadă mai lungă de timp, ajungând chiar să fie asimilată memoriei afective.

Dacă anul trecut, în Under_History a fost despre ceea ce înseamnă în general TABU, anul acesta va fi despre ȘAMANISM, despre ȘAMAN, cel care comunica cu spiritele pentru binele celor din comunitatea sa, prin recrearea, cu ajutorul arheologiei experimentale, a locului în care acesta își manifesta puterea mistică, înconjurat de obiecte ce îi aparțineau și îi foloseau în îndeplinirea ritualului său. Prezentările video, pe un sound original, creat special pentru acest eveniment de Cezar Stănciulescu (Junkyard, R.O.A.), vor viza prezentarea, într-o formulă inedită, a unor obiecte de patrimoniu, aflate în colecția Muzeului din Deva, în conexiune directă cu acest fenomen spiritual.

În completare vor fi proiectate digital, pe film pentru proiecție (Rear Projection Film), mesajele cu conținut spiritual, din inscripțiile de pe monumentele romane orientale din Lapidariumul Muzeului din Deva.

 

Pe 28 mai, vor fi, în Under_History, la fel ca și în 2021, trupa R.O.A (Rise of Artificial), cei de la AstronautKru, dar și noi invitați: ZO și VJ Bürger!

 Sursa: MCDR Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus