Al doilea grup bancar italian, UniCredit SpA, a invitat investitorii să-şi exprime interesul pentru afacerea sa de leasing, pentru a evalua interesul pieţei pentru această divizie, în vederea unei potenţiale vânzări, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Una dintre surse a explicat că UniCredit are ca obiectiv să analizeze evaluările investitorilor privind divizia de leasing şi portofoliul său de active, dar nu a luat încă o decizie privind vânzarea iar tranzacţia ar putea să nu aibă loc.

Un reprezentant al UniCredit nu a dorit să comenteze informaţia.

Pe baza datelor Asociaţiei bancare Assilea, UniCredit Leasing era anul trecut pe locul şase în Italia, cu 3.833 de noi contracte, semnate pentru 801,7 milioane de euro.

Cea mai mare companie de leasing din Italia în cea ce priveşte contractele în derulare, conform Assilea, UniCredit Leasing are o cotă de piaţă de aproximativ 7%.

Divizia, care se bazează pe subsidiarele grupului bancar pentru a-şi distribui produsele, are în registrele sale credite de aproximativ 10 miliarde de euro, din care aproximativ un miliard de euro sunt neperformante.

Şi în trecut UniCredit a analizat posibila vânzare a diviziei de leasing, care a raportat un profit de aproximativ 20 milioane de euro în primul semestru din 2021.

Analiştii estimează că între 800 şi 900 milioane de euro din capitalul UniCredit ar putea fi alocat diviziei de leasing, calculând o rentabilitate a capitalului propriu (ROE) de aproximativ 5% pentru afacerea de leasing.

UniCredit lucrează la un nou plan de afaceri, aşteptat în noiembrie, sub conducerea noului director general Andrea Orcel.

UniCredit Leasing Corporation IFN SA face parte din grupul financiar UniCredit Romania, alături de UniCredit Bank şi UniCredit Consumer Financing, oferind beneficiarilor săi o gamă completă de produse şi servicii financiare şi alte servicii auxiliare. UniCredit Leasing Corporation IFN SA şi UniCredit Leasing Fleet Management SRL furnizează produse de leasing financiar şi produse de leasing operaţional.

sursa. agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus