La sfârșitul săptămânii viitoare, elevii intră în vacanța de iarnă. Vor sta acasă până anul viitor, timp de trei săptămâni. Apoi, următoarea vacanță va fi din 4 aprilie 2020, cea de primăvară.

Vacanța de iarnă este programată în perioada 21 decembrie – 11 ianuarie. Prima zi de cursuri după sărbători va fi 13 ianuarie, când începe semestrul al doilea.

Urmează vacanţa de primăvară, între 4 aprilie şi 21 aprilie 2020. Apoi, de pe 22 aprilie până pe 12 iunie urmează iar cursuri, iar de pe 13 iunie, elevii intră în vacanţa de vară. Elevii au liber şi de următoarele sărbători legale: 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, 1 mai – Ziua Muncii , 17 iunie – Rusalii.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie pe 29 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, pe 5 iunie 2019.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

– vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020)
– vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020)
– vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021)

Calendar an școlar 2019-2010:

Semestrul I: 9 septembrie  – 20 decembrie 2019

Vacanță pentru clasele primare și grădiniță: 26 octombrie – 3 noiembrie 2019

Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 21 decembrie 2019 – duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea (20 de săptămâni de cursuri): 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020

Cursuri: luni, 13 ianuarie 2020 – vineri, 3 aprilie 2020

Vacanţa de primăvară: sâmbătă, 4 aprilie 2020 – marţi, 21 aprilie 2020

Cursuri: miercuri, 22 aprilie 2020 – vineri, 12 iunie 2020

Vacanţa de vară: sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului şcolar 2020 – 2021.

Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare marchează prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi ziua de 5 iunie – Ziua învăţătorului.

Lucrările scrise semestriale (tezele) se susţin, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului.

Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, de regulă, în perioada vacanţei de primăvară, conform calendarului olimpiadelor naţionale şcolare.

În situaţii obiective, cum ar fi calamităţi naturale, intemperii, epidemii, alte situaţii excepţionale, cursurile pot fi suspendate cu respectarea prevederilor Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.079/2016, cu modificările şi completările ulterioare

Recuperarea cursurilor suspendate nu se poate realiza în perioada vacanţelor şcolare.

EXAMENE 2020:

EVALUARE NAȚIONALĂ clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Testările de Evaluare Națională 2020 pentru elevii care termină clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în luna mai a anului viitor.

 

EVALUARE NAȚIONALĂ clasa a VIII-a

Media de admitere la liceu se calculează la fel ca până acum: se ia în calcul media de la Evaluarea Națională 2020 (care are o pondere de 80% în media de admitere la liceu) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%).

Probele examenului de Evaluare Națională 2020 se vor desfășura în perioada 15 – 18 iunie. Primele rezultate vor fi cunoscute în 22 iunie.

 

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 22 iunie (până la ora 12:00), procedură urmată de înregistrarea contestațiilor, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Examenul se va încheia în data de 27 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.

BACALAUREAT

Examenul de Bacalaureat 2020 începe în 9 iunie, cu proba de limba română oral. Primele rezultate vor fi cunoscute în 30 iunie.

 

Înscrierea candidaților se face în perioada 25 – 29 mai, probele de competențe vor fi în 9-19 iunie, iar cele scrise, în intervalul 22-25 iunie.

ADMITERE LICEU

Admiterea la liceu se va organiza doar pentru elevii care au cel puțin media 5 la examenul de Evaluare Națională și la absolvirea gimnaziului.

 

Înscrierile la liceu, prin completarea de către elevi a opțiunilor în fișele de înscriere, se vor desfășura în perioada 2 – 6 iulie 2020, iar prima repartizare computerizată la liceu va avea loc pe 10 iulie 2020.

Vor fi două etape de repartizare la liceu.

Media de admitere la liceu se calculează luând în calcul 80% media de la Evaluarea Națională 2020 și 20% media generală de absolvire a claselor V-VIII.

sursa: alba24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus