Suspecții căutați de polițiști sunt patru minori.

În data de 04.12.2018, în jurul orei 03:40, Poliţia Municipiului Vulcan a fost sesizată de un bărbat din municipiul Vulcan cu privire la faptul că, în noaptea de 04/05.12.2018, i-a fost sustras autoturismul ce era parcat lângă blocul în care locuieşte.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat autoturismul respectiv pe raza municipiului şi l-au restituit părţii vătămate (maşina fusese abandonată după ce, din interior i-a fost sustras certificatul de înmatriculare și polița R.C.A.).

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat patru minori cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, din Lupeni, cu privire la care au stabilit că, în noaptea de 04/05.12.2018, prin forțarea sistemelor de închidere, au sustras autoturismul al cărui furt a fost reclamat de bărbatul din municipiul Vulcan, şi au sustras bunuri din alte două autoturisme, parcate pe raza municipiului Vulcan.

Totodată, în urma cooperării cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni, s-a stabilit faptul că cei patru minori au sustras două autoturisme şi de pe raza municipiului Lupeni, pe care le-au condus (fără a poseda permis de conducere) pe raza municipiului Vulcan, de unde au fost recuperate.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor patru minori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus