După plasarea în arest la domiciliu a preşedintelui suspendat, Mircea Moloţ, vechii liberali, încă loiali fostei conduceri, se folosesc de argumente cel puțin discutabile pentru a-și asigura continuitatea la șefia județului.
Vechiul PNL revendică “anul victoriei” USL, uitând de … PSD
Vechii liberali din judeţ îşi revendică obsesiv dreptul a numi un şef la Consiliul Judeţean Hunedoara, invocând argumentul câştigării alegerilor din iunie 2012. Se prefac că uită că alegerile pentru preşedinţia CJ Hunedoara au fost câştigate de candidatul USL (PSD-PNL-PC), Mircea Moloţ, cu cele peste 100.000 de voturi.
Ce cred oare astăzi alegătorii PSD, care au contribuit la alegerea lui Mircea Moloţ în fruntea CJ Hunedoara, de la lipitorii de afișe, la activiștii și vectorii de imagine ai PSD Hunedoara, care au muncit săptămâni la rând să adune voturi în traista colegului de alianță? Ce zic oare astăzi primarii PSD din județ, care şi-au pus capitalul electoral propriu în slujba “întâiului gospodar al judeţului” ca să-i asigure încă un mandat de președinte? E simplu de demonstrat matematic că Vechiul PNL şi Mircea Moloţ nu aveau cum să câştige alegerile din 2012 fără PSD, ca urmare pretenția că vechilor liberali li se cuvine de drept șefia județului în urma “victoriei din 2012” este aberantă.
CITEŞTE ŞI: Retrage-ţi VOTUL dat lui MIRCEA MOLOŢ! O campanie Hunedoara Liberă.ro
Ne-ați votat, v-am trădat… Care-i problema?!
Mircea Moloţ a câştigat alegerile cu o PLATFORMĂ ELECTORALĂ diferită de cea reflectată de faptele consemnate în RECHIZITORIUL PROCURORILOR DNA.
Mircea Moloţ promitea dezvoltarea judeţului Hunedoara, drumuri mai bune pentru locuitorii comunelor şi ai oraşelor, un aeroport, promovarea obiectivelor turistice, investiţii care să ridice nivelul de trai, servicii de calitate şi chiar o echipă de fotbal fruntaşă.
Procurorii spun însă că, în perioada 2010-2014, Mircea Moloţ a creat şi pus în funcţiune un circuit financiar prin care fondurile publice legal aprobate pe proiecte au ajuns în conturile unor societăţi care nu îndeplineau criteriile de calificare privind capacitatea tehnică şi/sau profesională, economico-financiară, precum şi experienţa similară, dar erau controlate de către persoane din cercul său relaţional, respectiv ginerele Robertto Venter şi alte persoane interpuse devenite formal reprezentanţi ai acestor societăţi.
Peste 2 milioane de euro este prejudiciul invocat în acest dosar de DNA până în acest moment.
Într-o democrație consolidată, un vot oferit unui politician este privit asemeni unui contract ce stipulează clar obligațiile celui care primește învestitura publică. Un politician care a trădat încrederea celor care l-au ales nu mai are dreptul să se folosească de voturile obținute prin impostură. Mircea Moloț una a promis, alta a făcut! Vechiul PNL nu are dreptul moral să se considere stăpânul voturilor de la alegerile locale din 2012 pentru simplul fapt că Moloț A TRĂDAT votul hunedorenilor și nici să negocieze voturile obţinute de USL în iunie 2012 pentru a obţine controlul asupra Consiliului Judeţean.
Lecţia ignorată de vechii liberali hunedoreni: 16 noiembrie 2014!
“România este a voastră, nu a baronilor locali! În timpul mandatului meu va dispărea din vocabularul politic noţiunea de «baroni locali», cu care asociem corupţia! Şi dacă dispare corupţia, dispar şi baronii locali”, declara Klaus Iohannis, candidatul noului PNL, la mitingul electoral de la Timişoara. Culmea, pe scenă se afla şi baronul liberal de Hunedoara, Mircea Moloţ, încă nederanjat de procurori la acea oră (vezi foto de mai jos).
Klaus Iohannis, cel care a câştigat cea mai înaltă funcţie în stat promiţând o Românie a lucrului bine făcut, explica premonitor că sintagma “baroni locali” este asociată cu sărăcia, pentru că ei lucrează pentru ei înşişi şi pentru sistem şi-i ţin pe oameni în sărăcie ca să stea cu mâna întinsă la stat şi “să poată fi controlaţi mai uşor de sistem”.
Vreme de o lună şi jumătate, liderii vechiului PNL Hunedoara au ratat ocazia de a veni cu explicații în fața alegătorilor și de a oferi o alternativă curată la vechiul stil de a face afaceri prin politică şi administraţia banului public din epoca lui Mircea Moloț. Procedând astfel au demonstrat că nu au învăţat nimic din lecţia dată de români clasei politice pe data de 16 noiembrie 2014, iar asta îi aduce în pragul sinuciderii politice.
Haulica, tu tii cu ursu’
Pingback: Interimatul lui Ţîmpău se clatină sub presiunea primarilor - Hunedoara Libera