A decedat în data de 2 februarie 1993 la Krefeld, Renania de Nord-Westfalia, în timpul unui antrenament

Stadionul din Hunedoara îi poartă astăzi numele. Are și o statuie în oraș. Din echipa al cărei căpitan a fost n-a mai rămas decât amintirea.

Michael Klein s-a născut în data de 10 octombrie 1959, în localitatea Amnaș din Sibiu.A fost legitimat la Corvinul Hunedoara din 1973 până în 1989 când a trecut la Dinamo Bucureşti. Klein a fost prezent la turneele finale ale Campionatului European din 1984 din Franţa şi Cupei Mondiale 1990 din Italia.

Cifrele carierei sale: 322 jocuri/36 goluri în Divizia A, 90/5 goluri în echipa României, 13/2 goluri în cupele europene şi 62/0 în Germania. A debutat în echipa României în septembrie 1981, iar ultima oară a jucat pentru Națională în noiembrie 1991.

A decedat în data de 2 februarie 1993 la Krefeld, Renania de Nord-Westfalia, în timpul unui antrenament.

Stadionul din Hunedoara îi poartă astăzi numele. Are și o statuie în oraș. Din echipa al cărei căpitan a fost n-a mai rămas decât amintirea.

Mişa, căpitanul

Timp de zece ani, Michael Klein a fost căpitanul echipei Corvinul Hunedoara. Mircea Lucescu a considerat că „Mişa” era cel mai îndreptăţit să poarte banderola. Și a făcut-o până când a fost transferat la Dinamo Bucureşti, în returul campionatului 1988 – 1989. S-a despărţit cu greu de Hunedoara. I se promisese că dacă va juca un an pentru Dinamo, va fi lăsat să plece să joace în Germania. În baza acestei promisiuni, Michael Klein a fost de acord să se transfere la Dinamo Bucureşti pentru sezonul 1989 – 1990. Lucrurile s-au precipitat însă, iar Klein a ajuns să joace la Dinamo încă din returul sezonului 1988 – 1989.

„Ne arestează dacă nu semnezi!”

Ani buni din viaţa lui Gelu Simoc au însemnat Corvinul Hunedoara. În urmă cu câțiva ani, Gelu Simoc, care a încetat din viață în octombrie 2016, mi-a povestit despre Michael Klein și transferal acestuia de la Corvinul Hunedoara la Dinamo București. Simoc a fost a fost preşedintele clubului din 1982. Corvinul Hunedoara era un nume în fotbalul românesc, ajungând ca în sezonul 1981 – 1982 să ocupe poziţia a treia a clasamentului Diviziei A.

Lucescu, Gabor, Andone, Petcu, Klein, Mateuţ şi mulţi alţii au făcut ca numele de Corvinul Hunedoara să fie rostit de către microbiştii din întreaga ţară. Rând pe rând, aceştia au plecat la Bucureşti. La Hunedoara mai rămăseseră Gabor, Petcu, dar şi Michael Klein. S-au tot făcut presiuni să plece, dar a rezistat. Ca şi Gabor. Gelu Simoc era preşedintele clubului în decembrie 1988.

„Plecase întâi Andone, apoi, pe rând, Rednic și Mateuţ. Cei de la Dinamo i-au promis lui Klein că îl vor ajuta să plece în Germania, dacă va juca un an la Dinamo. Ca orice neamţ, el voia să meargă în Germania şi de la Corvinul nu avea nicio şansă să plece. Înţelegerea era ca Mişa să părăsească Hunedoara în vara anului 1989, după ce se încheia campionatul. Am fost de acord. S-a întâmplat însă ceva. Lucrurile s-au precipitat. Dinamo nu a mai avut răbdare şi au venit cu presiuni. În decembrie 1988 a venit la Hunedoara generalul Emil Macri (n. red.: șeful Direcției contrainformații economice din Departamentul Securității Statului, unul dintre generalii care au fost trimiși la Timișoara în decembrie 1989 să oprească revolta populară), însoţit de nişte colonei, chipurile, cu probleme legate de combinatul siderurgic, unde lucrurile ar fi mers prost, pentru că nu se făceau planurile. Au început cu presiunile asupra directorului general, Sabin Faur. Au ameninţat cu puşcăria, vorbeau de sabotaj, aşa cum obişnuiau. Mai târziu, mi-am dat seama că substratul era transferul lui Michael Klein la Dinamo Bucureşti. La prânz, după ce generalul Macri a făcut controale în combinat, a trecut la atac. I-am explicat că există o înţelegere cu Dinamo, că s-a vorbit cu generalul Diaconescu, cu colonelul Anghelache, şi că va merge din vară la Dinamo. A spus că Dinamo joacă în cupele europene şi că Michael Klein trebuie să plece din iarnă la Bucureşti. Culmea, Dinamo nu avea reprezentanţi la discuţii! A rămas hotărât că nu va pleca din iarnă, că avem o înţelegere cu Dinamo să îl transferăm doar din vară. La masă era şi colonelul Lucian Văceanu, şeful Securităţii pe judeţul Hunedoara. După masă, acesta mi-a spus să mergem la sediul Securităţii din municipiul Hunedoara să continuăm discuţia. Am plecat cu el. Mai fusesem pe acolo, pentru că atunci când plecam cu echipa în turnee duceam tabele, ei semnau hârtiile etc. Ştiam locul. Prima încăpere din sediu era goală. Colonelul Lucian Văceanu mi-a zis să stau acolo că se întoarce imediat. Nu mi-am dat seama că m-a închis acolo, în sala aceea goală în care era o bancă. Am tot stat, s-a făcut seară. M-am gândit – Ăsta m-a arestat! M-a adus Văceanu aici ca să mă determine să semnez transferul lui Klein! -. Văceanu a plecat. Spre seară, a venit şeful Securităţii pe municipiul Hunedoara, Luca, la mine. M-a luat direct – Te duci să semnezi hârtia? Te-a lăsat aici ca să te gândeşti! Stai aici până te gândeşti! Vino să vorbeşti la telefon cu Faur -. Directorul Combinatului Siderurgic Hunedoara, Sabin Faur, fusese şi el „prelucrat” în timpul în care eu eram încuiat în sediul Securităţii. Am vorbit cu Faur. Mi-a spus şi el că dacă nu vreau să semnez hârtia ne bagă generalul Macri la puşcărie, pentru raportări fictive în combinat. – Trebuie să-i dai drumul – , mi-a spus. – Nu semnez, că ne ridicăm oamenii în cap -, i-am răspuns. Mi-au dat drumul noaptea din sediul Securităţii. A doua zi, Văceanu, şeful Securităţii, a venit din nou la Faur. Dimineaţa la 7. Faur m-a chemat şi mi-a dat ordin. – Trebuie să semnezi hârtia! -. Am semnat-o. Corvinul dăduse deja patru jucători la Dinamo, care erau şi componenţi ai Naţionalei”.

La Bucureşti 

În primăvara lui 1989, Michael Klein a îmbrăcat tricoul lui Dinamo. A făcut-o de 40 de ori în perioada 1989 – 1990. A reuşit să îşi împlinească visul abia în septembrie 1990, când s-a transferat în Germania, la Bayer Uerdingen.

De ce îl dorea Dinamo? 

Era foarte muncitor, dar a avut şi talent. Poate fi caracterizat cam aşa – Dacă muncă nu e, nimic nu e -. Ara terenul. El era mijlocaş stânga, dar la Dinamo l-au făcut fundaş stânga. Ce însemna pentru Klein fundaş stânga? Toată partea aceea a terenului era a lui. El putea să meargă de pe fundul terenului până în poarta cealaltă, unde centra. El avea o disponibilitate fizică extraordinară, el putea rezolva jumătate din teren şi îi trăgea şi pe alţii după el. De aceea s-au şi bătut pentru el. Era cel care îi mobiliza în teren. Trăgea el, dar îi ducea şi pe ceilalţi după el”, a povestit în urmă cu câțiva ani Gelu Simoc despre Michael Klein.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus