Companiile aeriene din România fac recrutări masive, iar condițiile de pregătire și muncă sunt cele așteptate.

Companiile au nevoie, imediată, de aproximativ 200 de piloți, în timp ce traficul aerian crește, iar operatorii își măresc flotele. Astfel, este nevoie de mai mulți piloți.

Cei care sunt pasionați trebuie să știe că pot ajunge la manșa unui avion cu numai 100 de ore de pregătire de zbor și restul teorie, potrivit digi24.ro

Licența pentru a putea pilota un avion privat este de aproximativ 8.000 de euro. Costurile sunt de zece ori mai mari pentru cei care vor să piloteze un avion de linie. În total, piloții de linie trebuie să acumuleze minimum 200 sau chiar 300 de ore de zbor, în funcție de cerințele companiei.

„Pragul a scăzut, din nevoia de piloţi, de exemplu sunt companii care înainte solicitau ca la interviu să te prezinţi cu cel puţin 400 de ore de zbor. Acum pragul a scăzut la 200 de ore‘, arată Mircea Andreș, instructor de zbor.

Tot el a mai adăugat că reducerea numărului de ore de zbor nu înseamnă neapărat și scăderea calității.

‘Nu a scăzut calitatea, se vor da responsabilităţi eşalonat după experienţa lui de zbor’, spune Mircea Andreş.

Cei care își dau silința pot ajunge să piloteze în aproximativ un an jumate un Boeing 737, iar salariul este unul destul de atractiv. Un pilot de linie poate câștiga lunar între 3.000 și 5.000 de euro.

Companiile din Orientul Mijlociu sau Asia plătesc mult mai bine. Salariul lunar poate ajunge pe undeva pe la 10.000 de euro.

sursa: bugetul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus