În 2017, românii primesc o veste excelentă în domeniul infrastructurii de transport. Autostrada Sibiu-Piteşti, drumul expres Craiova-Piteşti şi linia de metrou care va lega Gara de Nord de Otopeni vor fi scoase la licitaţie în acest an, potrivit unor surse guvernamentale citate de Mediafax.

Două dintre căile rutiere solicitate de doi mari investitori: Renault şi Ford, vor fi scoase la licitaţie în acest an, urmând ca în 2018 să fie demarcate lucrările de construcţie.

Potrivit surselor guvernamanetale au fost predate studiile de fezabilitate pentru loturile I şi V ale autostrăzii Sibiu-Piteşti, iar în intervalul mai-iunie urmează să fie scoase la licitaţie. Loturile II şi III vor fi scoase la licitaţie anul viitor, iar lotul IV până la sfârşitul acestui an. În total, este vorba despre un proiect finanţat din bani europeni, în valoare de 1,8 miliarde de euro.

În ceea ce priveşte autostrada Craiova-Piteşti, care beneficiază tot de finanţare europeană, aceasta va deveni drum expres, fiind reduse astfel costurile cu 20%. Lucrările urmează să fie scoase la licitaţie tot în acest an.

Construcţia liniei de metrou Gara de Nord-Otopeni, evaluată la 1,1 miliarde de euro şi finanţată tot din fonduri europene, va fi scoasă la licitaţie tot în acest an.

stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus