Imagini incredibile din timpul unei intervenții într-un sat din Brașov. Un bărbat care și-a dat foc casei a încercat să fugă cu mașina, nu înainte de a pune la încercare capacitatea de reacție a forțelor de ordine aflate la fața locului.

Incidentul s-a petrecut în satul Recea din județul Brașov. Un localnic de 50 de ani și-a dat foc casei, după care s-a urcat la volanul autoturismului său și a ”făcut drifturi” minute bune în jurul jandarmilor și polițiștilor veniți să intervină.

În imagini se observă cum șoferul se învârte cu mașina în jurul unui jandarm care încearcă să tragă în roțile autoturismului, pentru a-l opri, apoi spre mașină este pulverizat ceea ce pare a fi gaz lacrimogen, fără succes însă.

Unii dintre polițiștii și jandarmii aflați la fața locului scapă în ultima secundă, să nu fie loviți de mașină, iar în cele din urmă șoferul iese, peste o stivă de lemne, prin curțile vecinilor, în stradă.

Apoi a fost urmărit de forțele de intervenție, cu autospecialele din dotare, până în Făgăraș, într-o benzinărie, unde a fost prins.

Potrivit ISU Brașov, în urma incendiului, a fost deteriorată casa pe suprafață de 150 mp și a ars acoperișul.

Bărbatul ar fi fost internat la psihiatrie și urma să fie stabilit dacă va răspunde pentru faptele sale.

sursa: alba24

Un răspuns

  1. razvansuciu88@yahoo.com' Răzvan Suciu spune:

    Sunteți de toată jenă mă….
    Sunteți degeaba…
    Politia…
    Jandarmeria…
    Vai de capul vostru….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus