Validarea mandatului de consilier local a lui Lucian Gherman (PNL) a fost legală.

Prin urmare, Viorel Arion și-a asigurat majoritatea în Consiliul Local Hunedoara. Aceasta dacă și consilierul local al UDMR, Aranka Takacs va vota alături de cei 13 consilieri ai PNL acele hotărâri care au nevoie de votul a două treimi din numărul consilierilor în funcție.

La ședința ordinară de luna trecută, după lungi discuții privind legalitalitatea validării mandatului de consilier local pentru Gherman, aleșii locali ai PNL au decis să voteze hotărârea prin care liberalul să le devină coleg în legislativul local.

Lucian Gherman a ajuns în CL Hunedoara, după ce supleantul din fața sa pe listă, Ion Orășanu, fost la PSD, cunoscut drept „omul cu două ghiuluri” și-a dat demisia din partid. Orășanu a fost acuzat că a decis să se retragă de pe lista de consilieri, după ce ar fi beneficiat de ceva „atenții liberale”. De altfel, el s-a și înscris ulterior în PNL, alimentând zvonurile potrivit cărora și-ar fi negociat mandatul de consilier local.

PNL are la acest moment 13 consilieri locali la Hunedoara. Dacă li se alătură și Aranka Takacs, primarul Arion ar putea forța schimbarea lui Dan Bobouțanu din funcția de viceprimar la ședința ordinară din această lună. Pentru ca viceprimarul să fie schimbat din funcție este nevoie de votul a două treimi din numărul aleșilor locali în funcție, la Hunedoara fiind nevoie de 14, pentru că sunt 21 de consilieri.

Va fi aceasta „manevra” lunii martie?

Un răspuns

  1. Ok. Asta, lui – primarului – ii va folosi cu siguranta. Pentru restul concitadinilor ramane cum s-a stabilit anterior…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus