Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condițiile legii, care asigură la domiciliul său creșterea, îngrijirea și educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primește în plasament.

Pentru a deveni asistent maternal profesionist trebuie ținut cont de câteva condiții:

  1. să aibă capacitate deplină de exercițiu;
  2. să aibă domiciliul în județul Hunedoara și să aibă acces la servicii medicale și servicii educative;
  3. prin comportamentul lor în societate, starea de sănătate și profilul psihologic, să prezinte garanții pentru îndeplinirea corectă a obligațiilor care revin unui părinte, referitoare la creșterea, îngrijirea și educarea copiilor săi;
  4. să aibă în folosință o locuință care acoperă necesitățile de preparare a hranei, igienă, educație și odihnă ale utilizatorilor săi;
  5. să ofere spațiu suficient și comod pentru membrii familiei, dar și pentru copiii ce urmează să-i primească în plasament;
  6. să aibă minimum 8 clase;
  7. să manifeste o atitudine non-discriminatorie indiferent de vârsta copilului, apartenența etnică, religie, stare de sănătate;
  8. să fie dispusă și să aibă capacitatea să primească copil/copii în plasament în regim de urgență, cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani, având în vedere situația de risc.

 

Nu poate fi asistent maternal profesionist:

  1. persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni care ar face-o incompatibilă cu profesia de asistent maternal profesionist;
  2. părintele decăzut din drepturile părintești sau căruia i-au fost interzise sau limitate drepturile părintești prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă;
  3. persoana care suferă de boli cronice psihice sau boli cronice transmisibile;
  4. persoana care are proprii copii dați în plasament.

În vederea recrutării, atestării și angajării ca asistent maternal profesionist, persoanele interesate sunt așteptate să se prezinte la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara din localitatea Deva, str. Gheorghe Barițiu, nr. 21, la Serviciul Management de Caz pentru Serviciile de tip Familial, asistenți maternali profesioniști sau la telefon 0254 / 262336 – pentru a primi toate informațiile necesare și a fi consiliate de specialiștii serviciului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus