Administrația Națională de Meteorologie a prezentat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni în țară, până în 21 decembrie.

Până la finalul lunii noiembrie se încălzește ușor, cu maxime de 9-10 grade Celsius în unele zone mai joase. Vremea rămâne rece noaptea cu temperaturi negative.

Săptămâna 23-29 noiembrie

Cu excepția regiunilor nord-estice, unde temperatura medie a aerului va fi apropiată de cea normală pentru această perioadă, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în extremitatea de vest a țării.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 30 noiembrie – 6 decembrie

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 7-13 decembrie

Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval se va situa în general în jurul celui normal pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 14-21 decembrie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei perioade, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

sursa: alba24

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus