Completul de 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție va da azi sentința finală în cazul fostului ministru al Tineretului și Sportului.

Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sporturilor, a fost condamnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în dosarul 2 Mai – Ziua Tineretului. Sentinţa a fost atacată apoi la Completul de 5 judecători.

Fostul ministrul al Tineretului şi Sporturilor din perioada decembrie 2008 – iulie 2009, este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului (2 Mai 2009). Evenimentul a avut un buget de circa 600.000 de euro, bani încredinţaţi fără licitaţie unor companii private.

Monica Iacob Ridzi a mai primit şi alte pedepse în acelaşi dosar, de 3 ani, 1 an şi 6 luni, 4 ani, respectiv 3 ani pentru alte infracţiuni. Pedepsele au fost contopite, urmând că fostul ministru să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani de închisoare cu executare. În plus, Monicăi Iacob Ridzi îi sunt interzise unele drepturi civile pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei.

De asemenea, apartamentul din Petroşani şi un teren intravilan ale Monicăi Iacob Ridzi, precum şi jumătate dintr-o casă pe care o deţine în coparticipaţie, au fost menţinute sub sechestru de judecătorii ICCJ care l-au condamnat, luni, pe fostul ministru la cinci ani de închisoare cu executare.

Altă condamnare în acest dosar a primit Ioana Elena Vârstă, fosta consilieră a lui Ridzi, condamnată la 5 ani cu executare. De asemenea, Paul Diaconu, director general al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane a MTS (martie – septembrie 2009), a primit 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

stiripesurse.ro (foto: libertatea.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus