Robert Dan, Aurel Rață Bugnariu și Alexandra Coșereanu așteaptă miercuri decizia judecătorilor într-un dosar instrumentat de DNA.

Judecătorii Tribunalului Hunedoara s-ar putea pronunța miercuri, 11 iulie, în dosarul instrumentat de DNA Alba Iulia în are Robert Dan este acuzat de fapte de corupție.

Acesta este cel de-al patrulea dosar în care fostul viceprimar al municipiului Hunedoara a fost trimis în judecată de DNA. Este vorba despre acuzații de abuz în serviciu și conflict de interese reclamate de procurorii DNA Alba Iulia care susțin că ar fi prelungit ilegal un contract de arendă încheiat între fosta sa soție și Primăria Hunedoara.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„În perioada 2010-2012, inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela a întocmit în fals zece contracte de arendă prin contrafacerea semnăturilor unor persoane, pe care ulterior le-a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Hunedoara, în vederea obținerii de subvenții pentru perioada menționată.

În aceeași perioadă, inculpata i-a determinat pe funcționarii Primăriei Hunedoara să emită mai multe adeverințe care atestau faptul că utilizează în mod legal suprafețele cuprinse în contractele de arendă false, aspect necunoscut de aceștia la momentul emiterii documentelor.

Valoarea fondurilor nerambursabile astfel obținute se ridică la suma de 186.773,62 lei.

În același sens, în cursul anului 2010, în baza unui contract de arendare, inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela a solicitat acordarea subvenţiilor și pentru o parcelă în suprafață de 118,50 ha pășune, proprietatea municipiului Hunedoara.

Documentul respectiv, semnat cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, de către inculpații Rață-Bugnariu Aurel și Căpâlnă Daniela Arieta, a fost încheiat fără a exista o Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Hunedoara și fără a se organiza o licitație publică în vederea atribuirii suprafeței respective în favoarea inculpatei Coșăreanu Alexandrina-Petronela.

Mai mult, contractul a fost încheiat cu titlu gratuit, fără ca între părți să se stabilească un preț, conform prevederilor legale, cauzându-se astfel o vătămare a intereselor legitime ale Primăriei Municipiului Hunedoara.

În aceleași condiții de nelegalitate, contractul menționat mai sus, a fost prelungit printr-un act adițional la data de 05 aprilie 2012, pe o perioadă de 5 ani, fiind semnat din partea Primăriei Municipiului Hunedoara, la rubrica “Arendator Primar”, de către inculpatul Dan Nicolae-Robert, soțul inculpatei Coșăreanu Alexandrina-Petronela.”

Fostul secretar al municipiului, Aurel Rață Bugnariu este trimis în judecată pentru abuz în serviciu, la fel și fosta angajată a Primăriei, Daniela Căpâlnă. Fosta soție a lui Dan Robert este acuzată de participație improprie la fals intelectual și  folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Procesul a început la Tribunalul Hunedoara pe 8 martie 2017.

Consiliul Local Hunedoara și APIA Hunedoara s-au constitut părți civile în proces.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus