Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba-Iulia, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Grupul „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca, Episcopia Devei și Hunedoarei și Liceul de Arte „Sigismund Toduță”, vă invită să participați luni, 27 septembrie 2021, ora 17.00, la manifestarea intitulată „Zilele Artei Bizantine”.

Acest eveniment este ideat și materializat sub îndrumarea domnului lector universitar dr. Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și coordonator al grupului de muzică, artă și cultură bizantină „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca, împreună cu care ne propune aducerea etosului bizantin în lumea secolului XXI.

„În conjunctura etosului nostru creștin, valorile promovate prin Zilele Artei Bizantine au fost principii de bază ale viețuirii de zi cu zi a părinților noștri, motiv pentru care avem datoria și cinstea de a le aduce în atenția oamenilor ca mod de trăire. Evenimentul, început în anul 2005, a semnalat, în fiecare an, teme de interes din tradiția bizantină dintre care amintim arta icoanei, arhitectura, muzica, educația, filosofia, vestimentația și altele, oferind publicului posibilitatea de a învăța prin conferințe, cursuri și ateliere de lucru susținute de invitați de seamă din domeniile prezentate. Școala de cultură și civilizație bizantină propune iubitorilor de autentic o abordare de ansamblu, care cuprinde doar o mică parte din patrimoniul bizantin.

Dorim ca această manifestare artistică să fie o împărtășire din tradiția autentică a Bisericii, ca temelie a vieții în imperiul bizantin, care își păstrează în Hristos caracterul atemporal și imaterial. Un Bizanț, așadar, însăși împărăție și icoană a împărăției eshatonului”menționează lectorul universitar dr. Sorin Albu.

Evenimentul din acest an se desfășoară în cinci orașe, Cluj-Napoca, Sibiu, Mediaș, Alba Iulia și Deva, fiind aduse în atenția publicului lucrări realizate de către studenții Secției de Artă Sacră a Facultății de Teologie din Alba Iulia.

La Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva va fi vernisată o expoziție de artă bizantină, în zona Lapidarium, ce reunește 27 de lucrări pavimentare realizate în tehnica mozaicului, inspirate din mozaicul bizantin, grecesc și roman, cu reprezentări zoomorfe, vegetale și geometrice. Vernisajul va fi urmat de un concert de muzică bizantină, în aer liber, susținut de membrii grupului „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 27 septembrie 2021 – 24 octombrie 2021, de marți până duminică, conform programului de vizitare al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

Vă așteptăm!

Secția de Marketing  și Relaţii cu Publicul

 

Programul întregii manifestări este următorul:

 

La Cluj-Napoca, joi, 23 septembrie 2021, de la ora 8:00, va avea loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană, iar seara de la ora 18:00 va fi slujba vecerniei, răspunsurile fiind date de corul Sfântul Ioan Damaschin. A doua zi, vineri 24 septembrie 2021, de la ora 9:00, la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca va avea loc un atelier de mozaic, unde cei interesați pot vedea etapele și modalitatea realizării unei lucrări în mozaic, iar de la ora 16:00, la Galeria Byzantia din subsolul bisericii „Învierea Domnului” de pe strada Viilor, nr. 33 va avea loc o expoziție de artă.

La Sibiu, sâmbătă, 25 septembrie 2021, de la ora 8:00, în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” va avea loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, răspunsurile fiind date de corul Sfântul Ioan Damaschin. De la ora 17:00, la Primăria Municipiului Mediaș, va avea loc expoziția de artă bizantină.

La Alba Iulia, sâmbătă, 26 septembrie 2021, de la ora 9:00, la Catedrala Încoronării va avea loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, răspunsurile fiind date de corul Sfântul Ioan Damaschin. De la ora 14:00, la Liceul de Arte „Regina Maria” va avea loc un atelier de mozaic. De la ora 16:00, la Museikon, va avea loc expoziția de artă, urmată de slujba vecerniei și Paraclisul Maicii Domnului, la Catedrală, de la ora 18:00.

La Deva, luni, 27 septembrie 2021, de la ora 8:00, la catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae” va avea loc Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, răspunsurile fiind date de corul Sfântul Ioan Damaschin, urmată la ora 11:00 de un atelier de mozaic la Liceul de Arte „Sigismund Toduță”. De la ora 17:00, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva va avea loc vernisajul expoziției de mozaic, urmat de un concert de muzică bizantină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus