În urma știrii publicate luni, 11 februarie, de Hunedoara Liberă despre lipsa de reacție a Poliției rutiere în privința semaforului din Sântuhalm, comisarul-șef Alin Vasile Bârla ne-a solicitat un Drept la replică.

În urma știrii publicate luni, 11 februarie, de Hunedoara Liberă despre lipsa de reacție a Poliției rutiere în privința semaforului din Sântuhalm, iată că instituția care „pune în centrul preocupărilor profesionale apărarea intereselor legitime ale cetățenilor” (Conform propriei păreri despre sine. Am încheiat citatul), ne-a solicitat un drept la replică.

Întâi să vă reamintim despre ce este vorba. Citiți AICI știrea prezentată luni

De la bun început, suntem „mustrați” că nu am solicitat un punct de vedere oficial al instituției (a)vizate. Domnule Comisar-șef de poliție Alin Vasile Bârla, Șef Serviciu Rutier, întrebați-i pe cei care ar fi trebuit să vă informeze că Hunedoara Liberă a prezentat acest subiect de nenumărate ori, a solicitat puncte de vedere instituției pe care o conduceți, iar rezultatul este … indiferența! Punctul de vedere al serviciului rutier se lasă așteptat de mai bine de un an, așa că „indignarea” dumneavoastră este fără acoperire.

Vizibil deranjat de exprimarea noastră („Poliția NU VREA, NU ȘTIE, sau NU POATE să repare un amărât de semafor”), domnul comisar Alin Vasile Bârla ne răspunde ca unor copii de școală generală:

extras 1
Domnule comisar Bârla, eram într-o gravă eroare și dumneavoastră ne-ați „luminat”. Noi chiar ne imaginam că ați putea trimite un agent cu sârmă și patent să repare semaforul…

Se vede faptul că, în opinia comisarului-șef Alin Vasile Bârla, Poliția Rutieră e un fel de „împărăteasă” care dă avize, acorduri și AN-uri, și, desigur, încasează lefuri, prime, diurne, pensii speciale anticipate sau deconturi fără număr. Aaa, și să nu uităm de radare, amenzi etc.!

Toată treaba ar cam trebui să o facă alții, pretinde domnul comisar-șef:

extras 2

 

Și atunci, care mai este rolul Poliției, vă puteți întreba pe bună dreptate? Iată însă ce prevede CODUL RUTIER

Cap. 1 – Art.1. Alin (3) Autoritatea competenta în domeniul circulatiei pe drumurile publice privind initierea si avizarea unor reglementari, precum si aplicarea si exercitarea controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este Ministerul Administratiei si Internelor, prin Inspectoratul General al Politiei Române.

Art.2. – Îndrumarea, supravegherea si controlul respectarii normelor de circulatie pe drumurile publice se fac de catre politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române, care are obligatia sa ia masurile legale în cazul în care constata încalcari ale acestora.

Domnule Bârla, ce s-ar întâmpla dacă, să presupunem, administratorii lasă drumurile fără semne de circulație? Pe toate. Ce se întâmplă atunci? Care instituție a statului este chemată să intervină și să asigure respectarea legii? De fapt, sunteți PRINCIPALA AUTORITATE responsabilă de siguranța circulației și de respectarea TUTUROR normelor din acest domeniu. Când administratorul drumului nu își face treaba, POLIȚIA RUTIERĂ este instrumentul de control și corecție al statului pentru remedierea imediată a situației!

Pe vremuri, poliția rutieră și administratorii drumurilor făceau echipe mixte pentru revizia drumurilor. Înțelegem de la dumneavoastră că nu mai este cazul. Însă, măcar în calitate de buni cetățeni, oamenilor legii le impune codul etic al meseriei de polițist să fie cei dintâi care să semnaleze și să îndrepte tot felul de situații întâlnite în viața de zi cu zi. Nu scrie în niciun regulament intern, dar un bun polițist ajută o femeie în vârstă să traverseze strada…

Așadar, domnule comisar-șef Alin Vasile Bârla, atitudinea ironică de genul „Nu avem atribuții în domeniu, este treaba altora să facă…”, NU VĂ FACE DELOC CINSTE!

Cât despre semaforul buclucaș din Sântuhalm, iată punctul de vedere al Poliției:

extras 3
Să lămurim o dată pentru totdeauna:

  • La culoarea verde pentru sensul de mers Deva – Simeria, conducătorii auto care vor să vireze stânga trebuie să se încadreze pe banda de preselecție, așa cum se vede în succesiunea de fotografii de mai jos:

1 2 3

Așadar, cum îi ajută pe conducătorii auto care virează la stânga faptul că semaforul în direcția Deva e pe roșu? Dacă traficul este aglomerat, așa cum spune Poliția Rutieră, mai degrabă îi încurcă – pentru că se formează o coloană de mașini la semafor, așa cum se vede în fotografia de mai sus.

  • V-am crede pe cuvânt, domnule comisar-șef Bârla, dacă intersecția ar fi hașurată și ar fi montat un semn de circulație care să interzică oprirea autovehiculelor la semafor în zona hașurată. Or, acest lucru nu se întâmplă, așa cum se vede din fotografia de mai sus. Știți ce impresie ne lasă asta, domnule comisar-șef? Că ați inventat o explicație pentru a răspunde întrebării noastre (o explicație care un strop de logică), dar aceasta nu prea corespunde situației din teren. 
  • Încă un argument: 500 de metri după respectivul semafor, înspre Simeria, este o intersecție nesemaforizată în care conducătorii auto pot vira la stânga (în zona fabricii de biciclete DHS), dând prioritate autovehiculelor care vin din direcția opusă pe două benzi. Aplicând argumentul dumneavoastră, acolo ar trebui să fie mereu blocată prima bandă a drumului, pentru că nu au la dipoziție niciun timp de verde la semafor. Dar nu se întâmplă așa, ceea ce ne face pe noi să ne îndoim de calitatea explicației dumneavoastră;
  • Dacă doriți să continuăm dialogul pe această temă, ar fi interesant să ne prezentați concluziile din studiul de trafic în baza căruia administratorul drumului a solicitat (și a primit) avizul Poliției rutiere pentru schimbarea semaforizării. De exemplu, ar fi interesant să aflăm de câte ori s-a blocat intersecția din cauza celor care virau la stânga la semafor.
  • Să înțelegem că, așa cum funcționau înainte semafoarele, se punea în pericol siguranța participanților la trafic? Dacă da, ce măsuri ați luat pentru sancționarea „iresponsabililor” în culpă?
  • Revenim pe acestă cale cu solicitarea de acum două săptămâni: Ați omis să ne spuneți câte semne de circulație care semnalizează un drum periculos, cu denivelări, sunt montate pe drumul județean, între Ilia și Simeria. S-a produs un accident mortal la Bălata, pe un drum județean plin de gropi și nesemnalizat.  Ați dat vreun avertisment în ultimele 4 luni către administratorii drumurilor naționale și/sau județene sau nu aveți nicio atribuție în acest sens, așa cum ați precizat în mesajul trimis nouă?

7 răspunsuri

  1. Domnilor de la HD libera : omul acesta e un cretin. El a făcut academia cu specializarea cercetări penale. A lucrat doar pe economic. Habar nu are de circulație. El este sprijinit de insp șef Ovidiu birlea- fostul lui șef și de primarul Oancea-pila lui. E un dobitoc. El este într-o alta lume. Nu veți vedea nimic bun de la acest milițian. Nu este potrivit pt aceasta funcție. Cei care l-au pus au făcut o mare greșeală. Degeaba îl criticati, Birla nu pricepe și gata.

  2. Pe bune ?
    De unde l-ați luat pe ăsta ? De la ”să râdem cu Stan și Bran” ?

  3. Sensul giratoriu va rezolva problema !

  4. zogorom@gmail.com' Constantin Zogorean spune:

    Ma cum pică partidul psd, o să vă caute multă lume ca să vă de-a câte o corecție fizică. Și bine o sa faca,că meritati din plin. Rugați-vă să nu pice psd mergeți la biserica!!!Mama voastră de Hotii!!

  5. Așteptăm cu nerăbdare începerea construirii sensului giratoriu care va rezolva problemele de trafic in aceasta localitate si pentru participanții la trafic cât și pentru locuitorii din Sântuhalm .

  6. Cand se va face si finaliza mult asteptatul sens giratoriu? Parca era vorba de acum cativa ani de zile in urma ca vom avea aens giratoriu.

  7. sebastiancircus723@gmail.com' Sebastian spune:

    Stimabile Domn!! Am fost în Generala cu Comisarul Șef Alin Vasile Barla, a fost un geniu la școală, avea zece pe linie și era un Olimpic de excepție! Este o persoana Onesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus