Șase dintre candidații pentru un nou mandat de parlamentar sunt actuali sau foști deputați sau senatori.

 

În bilanțurile de activitate, toți se laudă cât de eficienți au fost. Printre atribuțiile parlamentarilor, poate cea mai importantă, este cea legată de inițiativele legislative.

Desigur, toți pot să depună tot felul de inițiative legislative, una mai trăznită decât alta, important este câte devin legi.

Iată cum stau lucrurile la acest capitol, în ceea ce îi privește pe cei 6, pe care i-am așezat în acest text în ordine alfabetică:

  1. Eleonora Carmen Hărău (PNL) a semnat pentru 131 de inițiative legislative, iar 14 dintre acestea au devenit legi. Aceasta înseamnă o rată de succes de 10,69 la sută.
  2. Natalia Elena Intotero (PSD) a semnat pentru 83 de inițiative legislative, iar 13 au devenit legi. Rată de succes – 15,66 la sută.
  3. Petru Sorin Marica (PSD) a fost deputat în perioada iunie 2014 – iunie 2016. A semnat pentru 26 de inițiative legislative, iar 6 au devenit legi. Rata de succes – 23,07 la sută.
  4. Laurențiu Nistor (PSD) a fost deputat din decembrie 2012 până în iunie 2016. A semnat 83 de inițiative legislative, din care 15 au devenit legi. Rată de succes – 18,07 la sută.
  5. Cornel Cristian Resmeriță (PSD) a fost deputat din decembrie 2012 până în iunie 2016. A semnat 38 de inițiative legislative din care 8 au devenit legi. Rată de succes – 21,05 la sută.
  6. Haralambie Vochițoiu (PMP, Senat) a semnat 76 de inițiative legislative, din care 6 au devenit legi. Rată de succes – 7,8 la sută. (Totuși, situația senatorilor este puțin diferită de cea a deputaților, multe dintre inițiative trec de Senat ca primă Cameră sesizată și ajung la deputați, care trebuie să dea votul final.)

Un răspuns

  1. Nu pleaca cainele de la macelarie ! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus