Fiul unui primar din judeţul Hunedoara a obţinut o finanţare generoasă după ce comisia de selecţie condusă de tatăl său i-a aprobat proiectul.

Grupurile de Acţiune Locală s-au dovedit a fi surse de venit numai bune pentru afacerile personale ale primarilor care fac parte din aceste structuri. Înfiinţate pentru a sprijini iniţiativa locală, GAL-urile au ca obiectiv dezvoltarea activităţilor economice din mediul rural.

Tatăl-primar, şeful comitetului de selecţie a proiectelor

GAL Sargeţia a fost înfiinţat în anul 2010 şi numără peste 100 de membri fondatori (administraţii publice locale, societăţi comerciale, persoane fizice). În noiembrie 2011, conducerea acestui grup de acţiune locală a fost preluată de un grup de primari (lucru interzis de propriul Regulament de funcţionare) şi prezentată la acea vreme ca o reuşită în vederea îndeplinirii obiectivelor GAL-ului. Astfel, Adunarea Generală a ales un nou Consiliu Director din care fac parte 10 primari printre care se află şi cel al comunei Hărău, Dorin Jibetean (foto).

jibetean

Nu poate fi membru al Consiliului director persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unei instituții publice, dacă prin aceasta sprijină activitatea acelei instituții – ROF GAL Sargeţia art. 6 alin. (3).

După ce s-au ales între ei şi şi-au împărţit funcţii de conducere, în aceeaşi zi s-a întrunit şi Consiliul Director în cadrul căruia primarul Dorin Jibetean a fost ales secretar al acestui for. Acelaşi primar a fost desemnat preşedinte al Comitetului de selecţie a proiectelor care urmau să fie finanţate cu fonduri europene prin GAL Sargeţia.

Fiul, student sau tractorist?

Coincidenţă sau nu, unul din proiectele aprobate şi finanţate este cel depus de fiul primarului comunei Hărău – Răzvan Ioan Jibetean (student la o universitate din Timişoara). Proiectul viza achiziţia de utilaje pentru prestări servicii de mecanizare, adică achiziţia unui tractor – după cum ne lămureşte primarul Dorin Jibetean. Valoarea proiectului este de 41.013 euro şi a fost contractat la data de 10 aprilie 2014.

Primarul din Hărău susţine că nu se află în conflict de interese întrucât nu a participat la şedinţa comitetului al cărui preşedinte era şi care a aprobat proiectul depus de fiul său.

„Nu mi se pare corect să fi exclus de la aceste finanţări, doar pentru că faci parte din această structură. Nu a fost niciun conflict de interese pentru că nu am participat la acea şedinţă şi nu am avut cu nimeni nicio înţelegere”, a declarat pentru Hunedoara Liberă.ro Dorin Jibetean.

JIBETEAN: “Am identificat o oportunitate de afacere”

Mai mult, primarul susţine că nu vede nimic deplasat în faptul că familia sa a accesat fonduri europene prin GAL-ul în care este membru.

„Beneficiari sunt oamenii din sat pentru care fiul meu prestează activităţi. Noi am identificat o oportunitate de afacere, nu am cumpărat tractorul să-l ţinem în garaj. Fiul meu lucrează, e şi student, iar noi i-am pus la dispoziţie toate utilajele familiei”, mai spune Dorin Jibetean.

Situaţia prezentată în acest articol nu este unică, la nivelul GAL-ului Sargeţia fiind finanţate şi alte proiecte pentru care s-a obţinut finanţare cu binecuvântarea directă a primarilor care au avut grijă ca familiile şi apropiaţii să aibe acces neîngrădit la banii europeni.

VA URMA

Ţi s-a părut interesant articolul?

Distribuie pe Facebook pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Urmăreşte HUNEDOARA LIBERĂ.RO pe FACEBOOK

5 răspunsuri

  1. Uitati-va si la primarul din Soimus… oare pe ce credeti ca si-a ridicat restaurant cu piscina si vrea sa faca si hotel… la doar 3 ani de cand a fost ales…oare cine e presedinte la acest GAL? Va zic eu… tot el! :)))

  2. deveanu@yahoo.com' Profu de mate spune:

    Stati bland. Exista OLAF, exista DNA…Unii isi fac iluzii, degeaba. Toate la timpul lor, pas cu pas, fara graba.

  3. ACASTA E ASOCIATIA CONDUSA DE IEREMIA MOVILA – DOMN PESTE TOT SOIMUSUL SI CAM ATAT…
    IEREMIA CARE CONDUCE ASOCIATIA CAM CAT A LUAT BANI SI PROIECTE ?

    PRIMARU IRIMIA L-A MAZILIT PE BORZA SA FACA EL LEGEA DUPA BUNUL SAU PLAC SI BUZUNAR.

    HAI LA MAI MARE!

  4. Pingback: ANCHETĂ | Banii europeni au ajuns la familiile primarilor: “Trebuie să te pricepi” - Hunedoara Libera

  5. De ce il faceti primar,pe acvest pacalici ,numit Jibetean.El nu stie cite prune are in straita .dapai sa acceseze fonduri.In spatele lui cine credeti ca se afla?Pentru cine a distrus ,contrar legii, pasunea satului de unde uni au facut bani grei.Ia vedeti cine a dat aprobarile si veti afla si cine sunt profitorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus