Cauza se va judeca la Tribunalul Hunedoara.

Profesorul de istorie de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroşani, Valentin Stoica, care a predat „istoria familiei Iacob-Ridzi” la o oră de curs a dat în judecată liceul și Inspectoratul Școlar Județean și cere să-i fie anulată sancțiunea administrativă. Consiliul de Administrație al liceului la care predă Valentin Ioan Stoica i-a aplicat o sancțiune ce constă în diminuarea salariului cu 5 la sută pe o perioadă de 3 luni, iar orele sale sunt monitorizate. Și Inspectoratul Școlar Județean a menținut decizia CA al Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”.  Profesorul este nemulțumit de hotărârea CA, așa că s-a adresat instanței.

Cauza sa se va judeca la Tribunalul Hunedoara. Deocamdată nu s-a stabilit data procesului.

În urmă cu câteva luni, o oră de istorie a profesorului Valentin Stoica a fost transmisă live pe contul de Facebook al unei eleve. Fata şi colega ei de bancă dialogau cu mediul virtual în timp ce cadrul didactic preda o lecţie de istorie în care, la un capitol legat de „Stat şi puterea lui legislativă şi executivă”, a exemplificat cu pasaje din istoria contemporană, pasaje care vizau familia primarului din Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, şi a soţiei lui, fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob- Ridzi.

Consiliul profesoral de la Colegiul din Petroşani a decis și mutarea disciplinară într-o clasă paralelă, dar şi scăderea mediei la purtare pentru cele două eleve care au postat pe facebook ora de istorie, în care dascălul preda istoria familiei Iacob-Ridzi.

„Când bagi mâna până aici în bani, nu te gândeşti că ai copii mici acasă (…) Când ştii că ai copil mic acasă te apuci să faci tâmpenii şi umbli cu bani publici şi furi din bani ca să te aresteze ăştia… Eşti tâmpit? Şi după aia urli că ai copii mici? Păi când ai furat n-ai avut copii mici?”, le-a explicat cadrul didactic, elevilor.

În dialogul cu elevii, profesorul arăta că Monica Iacob-Ridzi provine dintr-o familie „destul de bogată”.

“Ei sunt foarte bogaţi. Deci Monica provine dintr-o familie destul de bogată. Tibi, şi el momârlan de-al nostru, are şi el ceva bănuţi, nici el nu-i sărac. Deci nu-i o familie săracă”, mai spunea profesorul de istorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus