La termenul de joi al procesului, instanţa a stabilit că INML are termen o lună pentru a întocmi o expertiză, prin care să se stabilească dacă Ridzi suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei.

Monica Iacob Ridzi a primit o veste teribilă de la judecători! Magistrații de la Tribunalul Ilfov au amânat joi, pentru 8 mai, procesul în care fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi solicită întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare primită în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009.

Tiberiu Iacob Ridzi, soţul Monicăi Iacob Ridzi, declara recent că motivul pentru care se cere întreruperea executării pedepsei este acela că soţia sa trebuie să efectueze o serie de investigaţii medicale care nu pot fi realizate în sistemul medical din penitenciar. El menţiona că soţia sa are mai multe probleme medicale şi o imunitate foarte scăzută.

Monica Iacob Ridzi se află în prezent la Spitalul Penitenciar Jilava, fiind transferată aici de la Penitenciarul Gherla, din cauza problemelor de sănătate.

Pe 15 februarie, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus