În cadrul Maratonului Internațional Sibiu, Asociația CreativAct și-a evidențiat angajamentul față de educația și dezvoltarea copiilor defavorizați prin proiectul „Ateliere de dezvoltare personală prin artă”.

Valentina Cristea subliniază: „Proiectul „Ateliere de dezvoltare personală prin artă”, pentru care am reușit să strângem fonduri la Maratonul Internațional Sibiu, a constat în organizarea unor ateliere gratuite de educație estetică și artă pentru copiii din medii sociale defavorizate.

Beneficiarii atelierelor din acest an au fost copiii din cartierul Gușterița, pentru care am organizat 6 ateliere cu tehnici variate de exprimare artistică: pictură, modelaj, colaj, desen colectiv, experiment. Obiectivele proiectului au fost autoaprecierea și valorizarea copilului în raport cu societatea și cu mediul înconjurător, educația non-formală dar și cultivarea creativității. Pe parcursul celor două ore, echipa de proiect a urmărit ca cei mici să învețe să lucreze în echipă, să ducă o sarcină la bun sfârșit, să își dezvolte dexteritatea și să dobândească noi noțiuni estetice. Atelierele s-au desfășurat în lunile octombrie și noiembrie și au avut un grup țintă de 90 copii, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani.”

Proiectul a fost posibil datorită sprijinului Fundației Comunitare Sibiu și implicării celor care au alergat, donat, dar și voluntarilor: „Mulțumim celor care ne-au susținut pe toată durata proiectului, precum și gazdei noastre, Șura Culturală Gușterița! A fost primul nostru proiect la Maraton, iar succesul de anul acesta ne motivează să continuăm cu proiecte și în alt cartier. Contăm pe susținerea voastră la următorul eveniment! Ne vedem la maraton!” a adăugat echipa CreativAct.

„Pentru a afla mai multe despre inițiativele noastre și modul în care arta poate schimba viețile copiilor din comunitățile defavorizate, vă invităm să explorați proiectul nostru pe www.creativact.ro . Aici veți găsi informații detaliate despre atelierele noastre, impactul în comunitate, și modul în care puteți contribui sau să vă implicați. Fiecare clic pe acest link nu este doar o conexiune virtuală, ci și un pas către sprijinirea dezvoltării personale a copiilor prin intermediul artei. Vă mulțumim pentru interes și implicare!” –  Valentina Cristea, Asociația CreativAct.

Un răspuns

  1. Pingback: Asociația CreativAct – „Ateliere de dezvoltare personală prin artă” pentru copiii din medii sociale defavorizate – Top10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus