El a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Hunedoara pentru 24 de ore
El va fi prezentat mâine magistraților, în vedere luării măsurilor legale.
În data de 06.08.2019, polițiștii Biroului Investigații Criminale Brad s-au sesizat din oficiu cu privire la posibilitatea comiterii unei infracțiuni de agresiune sexuală asupra unei minore in varsta de 6 ani, din comuna Buceș. Din primele cercetări, se pare că fapta ar fi fost comisă in data de 28.06.2018 de catre un vecin al familiei minorei, un barbat in vârstă de 80 de ani (însă minora nu a relatat nimic familiei, de la acea dată). Bărbatul ar fi profitat de circumstanța că se afla cu minora la domiciliul său, în timp ce părinții micuței prestau activități agricole. În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, cercetările privind comiterea infracțiunii de agresiune sexuală fiind coordonate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 219, cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Sursa: IPJ Hunedoara
Foto: Arhivă
Ultimele comentarii