Premierul Victor Ponta şi vicepremierii Dragnea, Oprea şi Constantin şi Patriarhul Daniel au discutat luni despre finalizarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, cea mai importantă construcţie a Bisericii Ortodoxe Române, care a înghiţit deja 32 de milioane de euro, fonduri publice şi private. Vizita premierului la Patriarhie vine după ce BOR a decis să ceară, printr-o circulară, ajutor financiar administraţiilor locale pentru terminarea construcţiei.

Cel puţin 32 de milioane de euro s-au alocat până acum, din fonduri publice şi private, pentru ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului, potrivit unui calcul gândul.ro. Peste o treime din sumă a fost alocată numai de Guvern – 13 milioane de EURO. Suma totală acordată viitoarei Catedrale este însă mai mare, reprezentanţii Patriarhiei afirmând că încă nu au centralizat câţi bani au primit de la credincioşi anul trecut. Construcţia Catedralei a ajuns aproape la jumătate, astfel că finalizarea ei se va face abia la începutul anului 2016, după cum afirmă oficialii Patriarhiei.

În urmă cu o lună, părintele Constatin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat că totalul costului aferent lucrărilor de finalizare a Catedralei Mântuirii Neamului până la stadiul roşu-gri, fără tencuială, dar cu geamuri şi uşi, este de aproximativ 80 de milioane de euro.

“De unde, Doamne, iartă-mă, să le dăm bani?!”

În încercarea de a obţine fonduri suplimentare pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului, Patriarhia a trimis o scrisoare Consiliilor Judeţene prin care le-a solicitat fiecăruia o finanţare de 300.000 de lei pentru lucrările la lăcaşul de cult. Scrisori au fost trimise şi către primari.

Scrisoarea Patriarhiei i-a luat prin surprindere pe şefii de la CJ Braşov. “De unde, Doamne, iartă-mă, să îi dăm 300.000 de lei, când tot bugetul nostru pentru anul ăsta pentru instituţiile de cult şi culturale a fost de 150.000 de lei, iar pe anul 2014, dacă vom avea de unde să suplimentăm, o să îl ducem până în 200.000 de lei”, a declarat Mihai Pascu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Viitoarea catedrală patriarhală este construită din donaţii şi cu sprijin financiar de la bugetul de stat şi bugetele locale. Prin Legea construirii ansamblului arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului nr. 376 din 2007, se recunoaşte caracterul naţional al proiectului Patriarhiei Române, considerat ca fiind necesar pentru cult şi reprezentativ pentru credinţa majorităţii poporului român, care, la ultimul recensământ al populaţiei din anul 2011, şi-a declarat apartenenţa la Biserica Ortodoxă Română în proporţie de 86 la sută, arată Patriarhia.

SURSA: www.gandul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus