Dacă la nivel central, „partidul lui Tăriceanu” emite pretenţii şi chiar participă la guvernare, în teritoriu, nimeni nu a auzit de Partidul Liberal Reformator, nici măcar partenerii politici.
Practic, organizaţia judeţeană Hunedoara a acestei formaţiuni politice nu există. Nimeni, niciun om politic din judeţ nu şi-a asumat rolul de lider sau măcar de coordonator al PLR Hunedoara, astfel că partidul a devenit unul fantomă: fără membri, fără sediu, fără adresă de contact.
„Habar nu am dacă e cineva la noi în judeţ care reprezintă acest partid”, a declarat pentru Hunedoara Liberă.ro un important lider politic judeţean.
Cu toate acestea, au existat informaţii neasumate pe față, potrivit cărora lideri importanţi ai PNL ar fi sprijinit acţiunea de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii la Preşedinţia României a fostului premier, Călin Popescu Tăriceanu. La bursa știrilor pe surse, în preajma alegerilor prezidențiale de anul trecut, exista o listă consistentă de politicieni și primari hunedoreni care aveau adeziunile ca și semnate pentru PLR. Dintre acestea, cele mai cunoscute nume ar fi fost cel al deputatei PNL de Hunedoara, Carmen Hărău, şi al primarului oraşului Haţeg, Marcel Goia (PNL).
Oficial însă, nimeni nu şi-a asumat rolul de a purta negocieri în numele PLR.
„Au fost câteva persoane în campania electorală care reprezentau partidul lui Tăriceanu în judeţ, oameni pe care nu i-am mai văzut până la acel moment şi nici din acel moment încoace”, a mai declarat sursa citată.
În aceste condiţii, social-democraţii pot răsufla uşuraţi deocamdată pentru că, se pare, la Hunedoara, nu are cine să emită pretenţii din partea PLR pentru a primi funcţii de conducere în fruntea instituţiilor deconcentrate.
Ultimele comentarii