CNS “Cetate” Deva debutează acasă în noul sezon competiţional

Vineri, 28 august, de la ora 18, pe Stadionul municipal “Cetate”, elevii lui Marius Sîrbu îşi înfruntă primul adversar în turul campionatului Seriei a IV-a – pe ACSO Filiaşi.

Partida va fi una istorică – primul meci din istoria echipei devene într-un campionat organizat de Federaţia Română de Fotbal.

Devenii sunt aşteptaţi pe stadion, în număr cât mai mare, să susţină echipa locală în prima partidă din noul sezon al Ligii a III-a. Intrarea este liberă!

CNS Cetate Deva s-a remarcat în sezonul trecut prin apetitul ofensiv. A fost echipa cu cele mai multe goluri marcate în campionatul judeţean! O echipă în care experienţa unor jucători cu state vechi în ligile superioare se îmbină perfect cu voinţa şi dorinţa de afirmare a juniorilor. În plus, o echipă care s-a calificat spectaculos în Liga a III-a – a învins, în dublă manşă, campioana Gorjului, Gilortul Tg. Cărbuneşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus