În 2015, Consiliul Judeţean Hunedoara va cheltui cu mai multă chibzuinţă banii publici după ce procurorii DNA au descoperit o adevărată schemă de finanţare a instituţiilor media controlate de familia preşedintelui arestat la domiciliu, Mircea Moloţ. Astfel, în proiectul de buget votat vineri de aleşii judeţului, suma alocată pentru reclamă şi publicitate este de 200.000 de lei, jumătate din valoarea alocată în 2014 de fosta conducere.
Alocarea din acest an este cea mai mică din ultimii ani, având în vedere că numai în perioada 2012-2014, Consiliul Judeţean Hunedoara aflat sub conducerea lui Mircea Moloţ a alocat nu mai puţin de 1.281.012 lei pentru reclamă şi publicitate, cea mai mare parte din aceşti bani ajungând în conturile celor două societăţi media controlate de fiica preşedintelui CJ Hunedoara.
Potrivit procurorilor DNA, preşedintele suspendat al CJ Hunedoara este urmărit penal şi pentru “conflictul de interese în care se afla prin prestarea de servicii de publicitate în favoarea instituţiei publice de către SC CAPITAL NEWS MEDIA SRL şi SC ALEXANDRA TOUR SRL, în această modalitate fiind obţinute foloase patrimoniale în favoarea SC ALEXANDRA TOUR SRL şi SC CAPITAL NEWS MEDIA SRL, societăţi administrate de fiica preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, totalul sumelor încasate fiind de 990.109, 96 lei SC FABIMAR PRESTCOM SRL fiind doar un intermediar al firmelor anterior menţionate.” (Ordonanţa Procurorului şef al DNA Alba din data de 2.12.2014, Dosar penal nr.173/P/2013)
CITEŞTE ŞI: Trustul media al lui MOLOȚ, “asistat social” cu bunăvoinţa şefei DGASPC Hunedoara
Banii trebuie cautati in institutiile subordonate CJ, care au avut contracte cu societatile media respective.
Oare, s-au taiat si din banii pentru concerte electorale marca Ridzi-Pdzi ? Ridzi a luat 5 ani dar, un smecher local ia, in continuare, bani ! Si o face cu tupeu, n-are nicio retinere, acum actioneaza in Deva. Pe vremea lui Hada era orientat spre Hunedoara.Ma intreb, l-o fi vizitat la Barcea, pe sponsorul Hada? Nu cred…