Un proiect de hotărâre de Consiliu Local, inițiat de primarul Dan Bobouțanu, stabilește numărul de autoturisme, cantitatea de carburant și orarul de patrulare pentru Poliția Locală Hunedoara.

Proiectul va fi supus spre aprobarea CL Hunedoara în ședința din data de 29 iulie.

„Se stabilesc ca şi norme de înzestrare cu autoturisme pentru Direcţia Poliţia Locală Hunedoara următoarele:

  1. a) Autoturisme cu destinaţie administrativă = 2 bucăți, urmând a funcţiona câte unul pe schimbul I (07.00 – 15.00) şi unul pe schimbul II (15.00 – 23.00) sau în funcţie de nevoile operative ale direcţiei, conform planificărilor întocmite şi aprobate;
  2. b) Autovehicul cu destinaţia de Autospecială de patrulare şi intervenţie pentru Biroul Ordine Publică şi Evidenţa Persoanelor = 2 bucăți, urmând a funcţiona în regim permanent, 24 de ore zilnic, pentru asigurarea nevoilor operative în domeniul ordinii şi liniştii publice sau conform planificărilor întocmite şi aprobate de conducerea Poliţiei Locale;
  3. c) Autovehicul cu destinaţia de Autospecială de patrulare şi intervenţie pentru Biroul Circulaţie = 2 bucăți, urmând a funcţiona în regim permanent, 24 de ore zilnic, pentru a sigurarea nevoilor operative în domeniul circulaţiei pe drumurile publice sau conform planificărilor întocmite şi aprobate de conducerea Poliţiei Locale;

(3) Se stabilesc ca şi norme de consum lunar carburanţi pentru autoturismele din dotarea Poliţiei Locale a municipiului Hunedoara următoarele:

  1. a) pentru autospecialele de patrulare şi intervenţie pentru ordine publică = 500 litri / lună, funcţionare 24 ore zilnic, inclusiv în zilele nelucrătoare;
  2. b) pentru autospecialele de patrulare şi intervenţie pentru circulaţia pe drumurile publice = 500 litri / lună, funcţionare 24 ore zilnic, inclusiv în zilele nelucrătoare.
  3. c) pentru autoturismele cu destinaţie administrativă = 150 litri / lună / autoturism în regim de funcţionare de 8 ore zilnic, în zilele lucrătoare, sau 300 litri / lună / autoturism în regim de funcţionare de 16 ore zilnic, pe două schimburi (în situaţia existenţei unui singur autoturism cu destinaţie administrativă aflat în exploatare)” .

Un răspuns

  1. Important ar fi sa lucreze acei oameni eficient, sa nu mai stea masinile parcate pe trecerile de pietoni sau in statiile de autobuz macar. Pe langa alte probleme. Ca daca numa se plimba,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus