„În județul Hunedoara au fost repartizate două ambulanțe noi, din care una va merge la Petroșani, iar cealaltă la Deva, urmând ca o ambulanță din cadrul serviciului Deva să fie repartizată la Ilia”, a declarat, pentru GDD, Valeria Filimon, șef Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara.
Cele două ambulanțe sunt de tip B 4×2, marca Citroen Jumper. Repartizarea ambulanțelor a fost realizată în urma analizei situației parcului auto și a activitiății fiecărui serviciu de ambulanță de către Comisia de Medicină de Urgență și Dezastre a Ministerului Sănătății.
„Beneficiul este foarte mare pentru că avem nevoie de ambulanțe de rezervă, atunci când o mașină este plecată la o intervenție în afara localității este bine să avem o ambulanță în cadrul serviciului pentru urgențele ce pot apărea în localitate, iar acest lucru înseamnă eficiență și oferirea de îngrijiri medicale în timp optim”, a mai spus Valeria Filimon.
Potrivit sursei citate, în acest moment în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara există 45 de ambulanțe.
Reprezentanții din ministerul Sănătății spun că până la sfârșitul anului 2014,vor fi predate încă 143 de mașini către serviciile județene de ambulanță.
Sursa: Gazetadedimineata.ro
Foto: deltamed.ro
Ultimele comentarii