Cel mai scurt drum spre Grecia s-a redeschis. Traseul poate fi parcurs acum in 7 ore, in loc de 11.

Noul punct de trecere a frontierei dintre Bulgaria şi Grecia, Makaza-Nimfea, aduce mai aproape de români celebrele plaje greceşti. Cei 375 de kilometri ai drumului Ruse-Makaza, care leagă România de Grecia, se parcurg în aproximativ 5 ore.

Este vorba despre noul punct de frontiera bulgaro-grec de la Makaza-Nimfea, care scurteaza drumul spre Grecia cu aproape 4 ore. Pe aceasta ruta nu pot circula TIR-uri si camioane, ci doar autoturisme, autocare si microbuze.

Nu uitaţi de vinietă!

Turiştii care merg cu maşina personală spre Grecia nu trebuie să uite să-şi cumpere viniete de drum, pentru a nu risca amenzi usturătoare.

Circulaţia fără vinietă în Bulgaria se sancţionează cu amenzi de până la 300 de leva (aproximativ 154 de euro). Vinieta, care costă echivalentul a 5 euro pentru o săptămână sau 13 euro pentru o lună, se poate procura de la un ghişeu din apropierea vămii Ruse sau de la benzinării. Atenţie însă la faptul că nu toate benzinăriile comercializează documentele pentru taxa de drum. La ghişeul de lângă vamă, se poate plăti şi în lei, dar la un curs valutar mai mare. La benzinării, plate este posibilă cu ajutorul unui card bancar.

Lipirea vinietei pe parbriz este obligatorie, în caz contrar riscaţi aceeleaşi amenzi.

Sunt peste 50.000 de romani care merg in fiecare vara in Grecia. Iar pe drumul nou vor economisi timp si bani. Până acum erau 647 km prin Sofia , iar acum vor fi 465 prin noua frontiera.

SURSA: evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus