Deşi nu ar putea avea sorţi de izbândă, fanii de la Budapesta se bazează pe faptul că 4% din suprafaţa munţilor Carpaţi se află pe teritoriul ţării lor.
Cu toate acestea, decizia va fi luată la şedinţa tehnică de dinaintea partidei, acolo unde vor fi prezenţi şi reprezentanţii UEFA.
Vin peste 3.000!
La meci, pe lângă cei 2.850 de ultraşi veniţi din ţara vecină, vor fi prezenţi şi alţi fani ai Ungariei. Din România! “Avem informaţii că şi-au cumpărat bilete în alte sectoare, vor fi grupuleţe organizate, 150-200 de persoane!”, susţin voci din cadrul FRF.
Cât despre grupul sosit de la Budapesta cu un tren, acesta va opri cel mai probabil în Gara Obor din Capitală la ora 12:00, fanii urmând să fie duşi direct la un fan-zone improvizat lângă Arena Naţională.
Sursa: gds.ro
Ultimele comentarii