În data de 27 septembrie 2023, în jurul orei 14:00, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic de un bărbat cu privire la faptul că a surprins doi bărbați care au sustras mai multe componente de la un cuptor profesional (cuptorul aparținea unui restaurant din Hunedoara, iar ușile de acces în spațiul respectiv erau închise, dar nu erau asigurate).
Patrula de ordine publică care s-a deplasat la fața locului i-a identificat pe cei doi bărbați, în vârstă de 44 și 67 de ani, iar componentele sustrase au fost recuperate (prejudiciul cauzat fiind în valoare de aproximativ 4.000 de euro).
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, iar față de cei doi au luat măsura reținerii, pentru o durată de 24 de ore. Cei doi au fost depuși în Centru de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri legale.
Ultimele comentarii