La vârsta de 20 de ani, Ileana Geller a fost luată pe sus de forțele de ordine ale regimului comunist și trimisă la muncă forțată într-o mină de cărbune din munții Ural, iar motivul a fost că era de origine germană.
Cinci ani de zile a muncit hunedoreanca acolo, în subteran. În perioada de ședere în lagăr i se administrau tratamente hormonale, astfel încât organismal să nu mai funcționeze în limitele normale, biologice. A suferit un accident în subteran, a fost prinsă între doi vagoneți, iar singurul tratament a fost înfărșurarea într-un cearceaf și lăsată trei zile la infirmerie fără niciun medicament, pentru ca apoi să fie trimisă iar în subteran.
Paragraf din jurnal: Despre cei 5 ani de deportare în Rusia scriu aceste amintiri trăite în cele mai triste zile şi ani din viaţa mea la 20 de ani.
Mă numesc Geller Ileana, născută Rőhrig, la 12 iulie 1924, Petroşani. După armistiţiul ce a încheiat România cu Rusia după 23 august 1944 viaţa minorităţilor din Romînia s-a schimbat spre rău şi greu! Tatăl meu fiind subofiţer în armata română am sperat că soarta ne va ocroti dar din contră. Ni s-au confiscat, radio, bicicletă, căruţă, caii, maşina de scris, şi în dimineaţa zilei de 15 Januarie 1948, era o iarnă foarte geroasă cu zăpadă mare, spre dimineaţa zilei de 15 januarie nu se făcuse ziua de-a binelea, au venit 2 jandarmi cu puştile pe umeri, şi au întrebat pe săraca mama, cine e Rőhrig Ileana, Rőhrig Margareta şi Oltean Elza, săraca mama a început să plângă şi a spus sînt fetele mele, Elza sora cea mare era căsătorită şi soţul ei era concentrat la un detaşament de lucru la Roşiori de Vede la Calea ferată română! Ne-au spus să ne facem bagajul cu ceva de-ale mâncării şi haine mai groase căci ne duce la lucru, nu se ştia unde şi dacă ştiau pentru noi trebuia să fie un secret.
Ne-am făcut Bagajele şi ne-au dus sus la şcoala din Călan, săraca mama a rămas plângând cu sora cea mică pe care o numeam Schvesti de 12 ani. Tata pe front, în Ungaria! La şcoală erau adunaţi de jandarmi toţi de origine germană, femei de la 17 la 32 ani şi bărbaţi de la 17-50 ani eram păziţi de jandarmi, şi nu era voie să ieşim din clădire nici până la W.C. am dormit pe băncile şcolii 2 zile. Mai era voie să vorbim cu mamele şi surori sau fraţi dar numai prin gard şi păziţi. Deci, cu un cuvânt, eram deţinuţi! Era mare jale şi plânsete dar degeaba! A 3 zi ne-am pomenit cu Autobuze la poarta şcolii mama noastră a venit cu surioara să ne mai vadă şi ne-a mai adus de-ale mâncării pe care ni le-a dat în prezenţa unui jandarm! Ne-am urcat în autobuze cu bagajele ce le-am avut şi ne-au adus la Deva. Mama cu Schvesti au rămas plângând, mama aproape leşinată de durere să-i ia 3 fete în floarea vieţii! de lângă ea. Cum a aflat unde sântem la Deva a venit imediat la noi dar noi nu am avut voie să ne mai apropiem de gard. Soţul surorii mele a fugit din tabăra de lucru cînd a aflat de Elza şi a venit cu mama la Deva! Am fost cazaţi într-o veche cazarmă! Şi am fost consultaţi şi ne-a găsit apţi de muncă pe mine şi sora mea cea mică cu 3 ani Csőpi! Sora cea mare Elza a fost găsită foarte bolnavă şi a treia yi au lăsat-o acasă, mare bucurie, că măcar una din noi a scăpat la comisie! Mama şi soţul ei au aşteptat la poartă, noi ne-am despărţit plângând şi îmbrăţişându-ne şi cu jale şi bucurie că ea merge acasă. Mama săraca a venit şi a 4 zi. Dar asta a fost cea mai grea! Căci în a 4 zi ne-au dus cu maşinile în gară la Simeria unde erau vagoanele de marfă adică bou vagon pregătite şi din maşină am coborât şi am urcat în vagoane fără a ne mai apropia de părinţi, fraţi, eram câte 60 persoane într-un vagon ca peştii, închis pe dinafară numai prin gemuleţul cu gratii de fier mai vedeam aşa pe rând pe ai nostri, cum plâng şi strigă şi cădeau în zăpadă între linii şi jandarmii îi împingeau şi Ruşii cu Vintofca automată îi îndepărtau. Înspre după-amiază, Marfarul s-a pus în mişcare! Tot mai repede, strigătele, plânsetele, nu le mai puteam auzii, nici ale noastre şi nici ale ai noştri, numai sunetul Locomotivei şi scârţâitul roţilor parcă şi ei au plâns de mila noastră, în vagoane aproape nu aveam loc să stăm aşa era de înghesuit! Ajuns în Gara Oraşului Rîmnicu Sărat, ne-a dus afară în triaj unde ne aşteptau vagoane ruseşti pullman duble, s-au pus scânduri de la un vagon la altul şi aşa am trecut fără a mai pune piciorul pe pământul natal!
Ultimele comentarii