Patru echipaje ale Detaşamentului Petroşani au intervenit în municipiu, pe strada Aradului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, care până la sosirea pompierilor s-a extins la alte 3 anexe.
„Pompierii au reuşit lichidarea incendiului înainte ca acesta să se extindă şi la locuinţe. Propagarea arderii la cele 4 anexe a fost determinată de observarea cu întârziere a incendiului, care s-a manifestat în jurul orei 2, şi anunţarea acestuia cu întârziere”, se arată într-un comunicat al ISU Hunedoara.
În incendiu au ars 4 anexe cu o suprafaţă totală de aproximativ 40 metri patraţi, 1 motocicletă, 2 biciclete, 1 motocositoare, materiale de construcţii, elemente de mobilier şi material lemnos.
Cel mai probabil incendiul a fost generat focul deschis.
Ultimele comentarii