Pompierii hunedoreni au intervenit, în această după amiază, pentru a stinge un incendiu puternic izbucnit din cauza unui accident rutier în urma căruia un autovehicul format dintr-un cap tractor și o remorcă, ce transporta 8 autoturisme noi s-a răsturnat într-un șanț, pe Drumul Național 7, în localitatea Gothatea, comuna hunedoreană Gurasada.

Pompierii Secției Ilia, care au acționat la începutul intervenției au fost sprijiniți cu echipaje și autospeciale de stingere sosite de la Detașamentul Deva și de la Garda de Intervenție Dobra.

Nu au fost victime, iar conducătorul auto a refuzat transportul la spital. Toate cele 8 autoturisme au fost distruse, 4 dintre ele fiind incendiate. Au fost, de asemenea, afectate gardul gospodăriei în apropierea căreia s-a produs accidentul, dar și acoperișul unei anexe a acesteia.

În urma intervenției celor 18 pompieri, care au acționat cu 4 autospeciale de stingere, inclusiv una de descarcerare și o ambulanță SMURD, incendiul a fost lichidat înainte de a produce mai multe pagube materiale la gospodăria din apropiere.

WhatsApp Image 2023-05-11 at 16.53.36 WhatsApp Image 2023-05-11 at 16.53.37 WhatsApp Image 2023-05-11 at 16.53.37-2 WhatsApp Image 2023-05-11 at 16.53.37-3 WhatsApp Image 2023-05-11 at 16.53.38 WhatsApp Image 2023-05-11 at 16.53.38-2 WhatsApp Image 2023-05-11 at 16.53.39

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus