În România, majoritatea posturilor de conducere în instituții, primării, spitale ș.a.m.d. se obțin pe baza carnetului de partid, a relațiilor și a gradului de rudenie cu „cine trebuie”. Nimeni nu a avut curajul să adopte o lege prin care conducătorul ales al unei instituții să poată să își aducă echipa cu care să lucreze. Evident, când conducătorul pleacă, normal ar fi să plece și echipa sa. Nu, în România simulăm examene și concursuri, iar, mai apoi, cei care au obținut posturile așa cum le-au obținut, strigă în gura mare că sunt nedreptățiți sau ajung să își schimbe rapid culoarea carnetului de partid sau să se roage de noii aleși să-i păstreze în funcții. Din aceste motive, va urma o perioadă amunzantă la nivel local.

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, a declarat în emisiunea „Ora Exactă” de la Antena 1 Deva că 12 persoane cu funcții de conducere prin diverse instituții și societăți comerciale au încercat să-l contacteze prin interpuși. Laurențiu Nistor este propunerea PSD pentru șefia Consiliului Județean Hunedoara.

La Hunedoara, deja reprezentanții CARP Speranța i-au trimis primarului ales, Dan Bobouțanu, un calendar de activități pe care, în opinia lor, Primăria este obligată să le sponsorizeze. Nu contează că acel CAR are bani suficienți, reprezentanții acestuia vor fonduri de la bugetul local, chiar dacă preșcolarii sunt ținuți adesea în condiții insalubre. Și reprezentanții FC Hunedoara au avut o atitudine de genul „pe noi să ne primești și să ne păstrezi”, chiar dacă noul primar nici măcar nu a depus încă jurământul. Și exemplele pot continua.

2 răspunsuri

  1. niculita_geo@yahoo.com' Gheorghe spune:

    Speranta sa ” suga” de unde a mai supt nu din banii contribuabililor !

  2. opinia.cetateanului@facebook.com' Daniel S. spune:

    Domnul Nistor trebuie să-și păstreze integritatea și să nu plece urechea la toate milogirile, afară cu toată lumea și doar cei aprobați împreună cu partidul ar trebui să rămână în funcții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus