În ultimele trei zile, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” au desfășurat 198 misiuni și intervenții.

Echipajele SMURD au răspuns prompt în 156 de cazuri, cele mai multe solicitări fiind gestionate de către Detașamentul Deva – 26 intervenții, Detașamentul Hunedoara – 25 intervenții și Detașamentul Petroșani – 16 intervenții.

În această perioadă, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 14 incendii de vegetație, în toate aceste situații cauza declanșării a fost focul deschis în spații deschise. În urma izbucnirii incendiilor și a propagării cu rapiditate a flăcărilor, din cauza vântului, a ars vegetația uscată de pe aproximativ 106 hectare de teren, chiar dacă pompierii au intervenit prompt cu forțe și mijloace tehnice.

Cele mai dificile intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată au avut loc duminică, 18 februarie, în localitățile Poienița Voinii și Ruși unde a ars vegetația de pe 50 ha, respectiv 45 ha de teren.

În data de 16 februarie, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară încărcată cu articole textile, care se deplasa pe raza localității Merișor, DN 66. Au ars aproximativ 2 tone de haine, dar și componentele de plastic și anvelopele autovehiculului. Cauza probabilă, în acest caz, a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a autoutilitarei.

În aceste 3 zile, pompierii au participat la 12 acțiuni în sprijinul  Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara și au intervenit la 3 accidente rutiere unde au acționat pentru descarcerare în urma unui eveniment rutier produs în localitatea Baru, dar și pentru asigurarea primului ajutor medical și a măsurilor P.S.I. care s-au impus în toate aceste 3 situații de urgență.

Alte 10 intervenții au fost realizate în sprijinul comunității. Dintre acestea amintim misiunea de salvare a unui bebeluș rămas blocat în autoturism, în municipiul Hunedoara.

Tot în această perioadă, echipajele de pompieri au intervenit pentru evacuarea apei din curțile a două gospodării din Orăștie, inundate în urma precipitațiilor înregistrate săptămâna trecută, dar și pentru salvarea unui cățel căzut într-un canal aflat pe o stradă din municipiul Hunedoara.

În continuare, pompierii militari hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și prin folocsirea aplicației DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus