În prima zi de miercuri a lunii februarie se sărbătorește Ziua Internațională a Cititului Împreună. Evenimentul va fi marcat de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva în data de 7 februarie 2024, în Sala Șemineului din Palatul Magna Curia, orele 11:00. Cu acest prilej, elevii clasei a doua A din cadrul Liceului cu Program Sportiv,,Cetate” Deva, vor participa la un Atelier de lectură.

Ideea de la care au pornit organizatorii a fost că cititul reprezintă practica prin intermediul căreia se acumulează constant informațiile relevante pentru viață și este cel care stimulează constant creativitatea. Iar pasiunea pentru citit se cultivă de la vârste fragede. În cadrul exercițiului pe care îl propunem micilor cititori se vor citi povești cu voce tare, în fața unui auditoriu, dar și fragmente de text menite să stârnească curiozitatea față de patrimoniul cultural al județului Hunedoara.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva organizează constant activități care se adresează copiilor și în care sunt angrenați copiii. Expozițiile și cele mai multe dintre produsele muzeale sunt realizate pentru a fi descoperite, admirate și îndrăgite de copii. Muzeul oferă copiilor, părinților și bunicilor un cadru în care pot să fie explicate noțiuni fundamentale ale vieții, din perspectiva istoriei, tradițiilor populare, vieții animalelor, plantelor sau insectelor.

Cu acest proiect, dedicat Zilei Internaționale a Cititului Împreună, deschidem o nouă direcție de explorare, prin intermediul cărții, a cuvântului tipărit.

Coordonatorii proiectului: dr. Georgeta Deju și profesor învățământ primar Veronica Ștefan.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus