Veteranii de război au fost omagiaţi marţi, la Cercul Militar din Deva.

Acei dintre veteranii de război care încă mai sunt în viaţă au fost sărbătoriţi marţi, cu ocazia Zilei Naţionale a Veteranilor de Război.

După un scurt ceremonial care s-a desfăşurat la Cimitirul Eroilor din Deva, veteranii de război au participat la o şedinţă festivă a Asociaţiei Veteranilor care a fost găzduită de Cercul Militar. La eveniment au participat aproape 100 de veterani de război, văduve şi urmaşi ai acestora, dar şi reprezentanţi au autorităţilor judeţene.

Fiecare veteran de război a primit din partea conducerii Consiliului Judeţean Hunedoara câte o diplomă aniversară şi un sprijin financiar.

„Orice întâlnire cu istoria este o lecţie, iar dvs sunteţi istoria vie a acestui popor demn exemplu de adevărat patriotism. Sunteţi singurii care aţi câştigat pe câmpul de luptă dreptul de a vorbi despre ţară şi despre dragostea de ţară. Vreau să vă privesc în ochi şi să vă asigur că sacrificiul dumneavoastră nu va fi uitat niciodată atâta timp cât prin venele noastre va curge sânge de român”, le-a transmis Dorin Gligor veteranilor prezenţi la eveniment.

La rândul său, George Homoştean, preşedinte al asociaţiei le-a mulţumit autorităilor pentru implicarea în recunoaşterea meritelor veteranilor de război.

“Spiritul camaraderesc nu piere niciodată. Suntem bătrâni şi mulţi dintre noi bolnavi. Mulţi dintre camarazi au plecat deja dintre noi. Noi, cei rămaşi, ne rugăm pentru ei. Dumneavoastră, sunteţi copiii noştri, aveţi grijă de bătrâni. Fiţi buni şi drepţi!, le-a transmis George Homoştean liderilor judeţeni.

La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Deva au oferit cadouri veteranilor.

„Suntem datori să reparăm greşelile celor dinaintea noastră care, poate, nu au dat importanţa suvenită sacrificiilor pe care le-aţi făcut. Azi îi cinstim şi pe cei cu care aţi împărţit frontul, pe camarazii dumneavoastră, şi sunt onorat să vă fiu alături în această zi”, a declarat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva.

„Dumneavoastră meritaţi onoruri mai mult decât cei care vremelnic ocupă funcţii în care fac şi lucruri nepotrivite. În urma sacrificiilor dumneavoastră această ţară a rămas în graniţele pe care le avem astăzi şi suntem datori să vă mulţumim pentru asta”, a declarat subprefectul judeţului Hunedoara Ioan Gabriel Samoilescu.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 164, anul 2015 a fost declarat „Anul Veteranilor de Război”. Pe 29 aprilie se sărbătoreşte, în fiecare an, „Ziua Veteranilor de Război”, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007.

11201463_1423215467987162_1550463027_o

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă în jur de 20.000 de veterani de război, 760 văduve de război şi aproximativ 102.000 de văduve de veterani de război.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus