Românii ar putea beneficia de o nouă zi liberă, plătită, în fiecare an, cu ocazia celei mai importante zi din an pentru ei: ziua de naștere. Mai exact, ziua de naștere ar putea fi zi liberă, dacă un proiect inițiat de mai mulți senatori PNL va ajunge lege. 

Potrivit proiectului niţiat de mai mulţi senatori PNL: „Contribuie la motivarera resursei umane, indiferent de domeniul în care acesta îşi desfăşoară activitatea”.

„Persoanele salariate au dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naştere”, prevede iniţiativa legislativă pentru modificarea Codului Muncii.

Proiectul, iniţiat de liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, este semnat de mai mulţi senatori liberali, potrivit mediafax.ro.

Ce spun parlamentarii care au inițiat proiectul

„Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare fintre noi îşi serbează ziua de naştere, contribuie la motivarera resursei umane, indiferent de domeniul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. (…) Ziua de naştere este un eveniment, anual, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi doreşte. Singur, cu familia ori prietenii”, se menţionează în expunerea de motive.

Legătura dintre zi de naștere și turism

Parlamentarii au arătat, în proiect, că românii vor avea astfel posibilitatea „de a achiziţiona servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitate” şi astfel „se va contribui la încasările, din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori local”.

„Ziua de naştere este un eveniment anual, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi doreşte. Singur, cu familia ori cu prietenii”, au mai explicat senatorii în expunerea de motive.

De asemenea, pentru a-şi susţine proiectul, senatorii au arătat că angajaţii din România au fost pe primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020, conform datelor de la Eurostat, oficialul europeană de statistică.

Totuși pentru ca proiectul să devină realitate, acesta trebuie să treacă de votul senatorilor și să ajungă în Camera Deputaților care este for decizional în cazul acestei propuneri.

sursa: alba24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus