Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea.
Parada de 10 mai 1916

 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, 13 mai,  decretul privind promulgarea legii pentru declararea zilei de 10 mai ca zi de sărbătoare naţională.

Camera Deputaţilor a decis, în luna aprilie, în calitate de for legislativ decizional, ca 10 mai să fie zi de sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

Proiectul de lege prevede că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelate autorităţi centrale organizează manifestări cu prilejul sărbătoririi acestei zile în limita alocaţiilor bugetare prevăzute.

Zile libere 2015: calendarul sărbătorilor legale

Următoarea sărbătoare legală de anul acesta este cea de Rusalii, care vor fi sărbătorite, în 2015, în zilele de 31 mai şi 1 iunie (duminică şi luni). După Rusalii, următoarea sărbătoare când salariaţii au zi liberă este Adormirea Maicii Domnului (15 august), care pică însă într-o zi de sâmbătă. Angajaţii vor mai avea un weekend prelungit de Sfântul Andrei, sărbătorit în 30 noiembrie, care va fi într-o zi de luni.

În schimb, ultima lună a anului 2015 va veni cu doar două zile libere, faţă de trei ca în 2014, pentru că doar Ziua Naţională a României (1 decembrie) şi prima zi de Crăciun vor fi în timpul săptămânii, respectiv marţi şi vineri, în timp ce a doua zi de Crăciun va fi într-o zi de sâmbătă.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie. De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

sursa: adevărul.ro

foto: cristoiublog.ro 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus