„Combinațiile” fostei administrații liberale din municipiul Hunedoara blochează aproape 100 de hectare de pășune din proprietatea localității. Acestea au fost arendate fostei soții a viceprimarului de la acea vreme, care încasează sume consistente sub forma subvențiilor de la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură

Afacerile cu pășunile aflate în proprietatea localităților din județul sunt extrem de bănoase, mai ales de când APIA a început să acorde subvenții pentru administratorii acestora. Rețeta este simplă: pentru că Legea o permitea, primăriile au încheiat contract de arendă cu fermieri mai mult sau mai puțin adevărați care, la rândul lor au cerut subvenția care li se cuvenea de la APIA pentru întreținerea terenului. Banii au fost încasați de „fermierii de ocazie”, iar primăriile au rămas și cu terenurile date de bunăvoie, și cu vistieria goală.

100 de hectare pentru soția viceprimarului Robert Dan

Așa s-a întâmplat și la Hunedoara unde, simțind că-i rost de o afacere profitabilă, viceprimarul de atunci, Robert Nicolae Dan, și-a ajutat soția, Alexandrina Coșereanu, să încheie cu Primăria un contract de arendare (nr. 12752/15/2010) pentru o suprafață de aproape 100 de hectare de pășune pe o perioadă de 3 ani. Potrivit documentului, arendașul, adică soția viceprimarului, nu avea nicio obligație financiară față de Primărie. Terenurile situate în Peștișu Mare (32,17 ha) și Valea Erjului (73,37 ha) au fost catalogate drept pășuni și folosite de beneficiar pentru pășunat (cunoscut fiind faptul că familia lui Robert Dan deține o fermă de animale), iar beneficiarul le-a utilizat și pentru a obține subvenții anuale acordate de APIA. Surse din domeniul agriculturii susțin că în zona respectivă, valoarea subvenției acordate administratorului pășunilor poate ajunge până la 400 de euro pe hectar anual. Asta în seamnă că, în 2010, 2011 și 2012, familia fostului viceprimar a încasat aproximativ 120.000 de euro numai din subvenții.

În primăvara anului 2012, contractul de arendare a expirat, așa că soția viceprimarului (devenit primar interimar după demisia lui Ovidiu Hada) a venit la primărie pentru a încheia un act adițional. Planul a funcționat, iar contractul a fost prelungit, în aceleași condiții, până în anul 2017.

Primăria, obligată să facă bani din această afacere

Potrivit ordinului ministrului agriculturii nr. 407/2013 şi Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2013, în acest an, primăriile sunt obligate să concesioneze sau să închirieze păşunile aflate în domeniul public. Adică, pentru fiecare hectar concesionat, primăria va încasa și bani de la fermierii care solicită terenurile. La Hunedoara, procedura nu poate fi dusă la bun sfârșit în totalitate din cauza actului încheiat în 2012 între fostul viceprimar și soția sa. Practic, cele 100 de hectare nu pot fi licitate până când o instanță nu va decide asupra legalității actului adițional încheiat între Robert Dan în calitate de primar interimar și Alexandrina Coșereanu în calitate de arendaș.

Viorel Arion uită că a descoperit această neregulă încă de acum 2 ani!

Deși este primar din iulie 2012, Viorel Arion se spală pe mâini și spune acum că nu știa de acest act adițional, ca să fi luat măsurile legale mai devreme. „Acest document nu a fost înregistrat la Primăria Hunedoara, la niciunul din compartimente. Am înțeles că a fost depus doar la APIA de unde s-au încasat și subvențiile respective”, a declarat pentru Hunedoara Liberă.ro primarul Hunedoarei. Ciudat este totuși cum primarul susține că nu a știut de acest act adițional devreme ce contractul a fost reînnoit cu doar două luni înainte de a-și începe mandatul. În plus, se ridică semne de întrebare și datorită faptului că atât în 2012, cât și în 2013, cineva a încasat subvenții pentru aceste terenuri. Oare primarul Viorel Arion chiar este străin de acest lucru? Acum edilul spune că va cere compartimentului juridic să găsească o cale pentru a anula acel act adițional pe care îl consideră nul, însă îi reamintim primarului că, dacă azi acel act este lovit de nulitate, așa era și anul trecut, și în urmă cu doi ani.

Au încercat să fenteze Consiliul Local

Printr-un scenariu nereușit, executivul Primăriei Hunedoara a încercat în două rânduri să arunce responsabilitatea pe această temă în cârca legislativului local. O parte din consilierii locali au depistat imediat neregulile: „cum să scoatem la licitație un teren care este la această oră obiectul unui contract?”, a întrebat retoric consilierul Constantin Rusu în ședința de azi a Consiliului Local. Acesta a adăugat că „această procedură de licitație nu poate cuprinde cele 100 de hectare decât după ce contractul încheiat între primărie și benefciar va fi declarat nul de o instanță.”

Reprezentanții Primăriei Hunedoara au fost nevoiți să corecteze documentul supus aprobării aleșilor locali și să promită că vor încerca să găsească o cale pentru a declara nul contractul încheiat de fostul viceprimar liberal, după care hectarele care blochează procedura să fie scoase la licitație.

8 răspunsuri

  1. CINE SEMNEAZA CONTRACTELE ? POATE E INPLICAT SI SECRETARUL.

  2. Oare Politia Romana prin angajatii lor cu IQ “maxim” se sesizeaza!?

  3. tepes, politia este pusa sa pazeasca conducatori nu condusi. Inca un smen, pariu ca nu bate DNA sau ANI nici macar sectoristul la usa lor. Interesant ar fi sa aflam ce firma se acupa de calculatorele de la Primaria Hd? Sau de ce la majoritatea trecerilor de pietoni (cu dale si asfalt nou) din Hunedoara , se face balta la ficare ploie, ce diriginte de santier a semnat hartiile alea? pot spune ca traiesc intr-o tara interesanta, avem legi, avem oameni care le aplica, sesizam ilegalitati, traim simtim vedem aceste ilegalitati, nu raspunde nimeni pentru ele, ba mai mult dam o lege noua pentru a completa lege veche ce nu este aplicata.

  4. Chiar nu se stie ca autorul bogdan Haulica lucreaza la firma domnului Arion,chiar daca “spala “articolul asa ca sa para ca da si in primarul Arion ,de fapt nu face decat sa scrie ce i se da comanda de la centru.Primarul nu stie cum sa anuleze un contract perfect legal si incearca tot felul de tertitupuri.Intamplarea face ca sotia fostului primar detinea o ferma de ovine inca din 2005,cand la conducerea primariei era un alt PDL-ist,care prefera sa nu acorde pasuni crescatorilor de animale chiar daca acestia veneau cu solicitari.Iar din 2010,primariile nu mai aveau voie sa declare la Apia terenurile ce le detineau in propritate si nu mai puteau incasa subventiile atat timp cat existau cereri de la persoane care detineau animale.Ca atare in 2010 s-au incheiat mai multe contracte ,iar Fiscuteanu,Cosareanu si Gherghel,crecatori de animale care au facut cereri si au detinut animalele necesare incarcaturii UMV/ au fost cei care au semnat contracte de pasunat.
    Anul acesta , edilul s-a gandit sa faca ceva banuti la primarie pe care sa ii cheltuiasca pe publicitate la firmele sale de media ,ca atare daca in prima faza,vineri a initat proiectul de hotarare prin care se stabilea ca pretul de pornire la licitatie pentru pasuni la 150 /ha,luni,in sedinta convocata de indata a initiat proiectul de hotarare prin care a stabilit pretul de pornire la licitatie la 480lei/ha.Cei care vor castiga licitatia vor fi pusi in situatia de a merge in pierdere,asta pentru ca in timp ce vor incasa de la Apia -doar plata pe suprafata care cu reducere nu v-a fi mai mult de 450/lei/ha,vor trebui sa achite arenda cel putin la valoarea de pornire la licitatie ,adica 480 lei /ha si vor trebui sa-si curete terenul,costuri care se ridica intre 200-400 lei/ha.Si ziceti ca este o afacere buna?Afacere buna face primarul Arion pe banii crescatoriilor de animale,ca doar primaria ar incasa mai mult de la bietii oameni decat ar incasa ea de la Apia daca ar putea depune ea insasi cererea pe suprafata.

  5. Ceea ce e mai important de spus este ca daca la alte primarii ,unde pasunile sunt net superioare decat “galbena” noastra ,o pasune cu mai multa piatra decat iarba,preturile la arenda se situeaza intre 120-150 lei /ha, Primarul Arion cere 480lei/ha.

  6. In tot judetul este prapad.La Branisca noi tinerii locului nu primim pasune,in schimb primeste Calin Marian director SAPARD.Nu ii ajunge ce are de la Cerbal,Vata si alte localitati.La fel madam Craciun angajata sapard,mama ei director economic APIA,DESI A DECLARAT CA NU ESTE IN CONFLICT DE INTERESE IN CE PRIVESC FONDURILE EUROPENE.Si ca sa nu ii fie urit si-a luat si fica madamei Iloiu{apia},domnisoara Burci Andreia,pe zona Ilia-Zam.Astea sunt doar niste exemple,sigur fapte penale,dar nu singurele.Ce face ANI, si alte institutii de preventie si control?

  7. vlad00760@yahoo.com' Vlad Ionescu spune:

    Aceasi situatie se regaseste si la Orastiora de Sus, unde marele oier din Romania – Dumitru Andresoi – cu asa zisa turma de 45.000 de oi a incasat subventii de sute de mii de euro ( de fapt in spatele lui se afla alti baroni – de exemplu Molot si fostul primar din Orastioara de Sus ) si din pacate crescatorii de animale de pe valea Costestiului au ramas cu buzele umflate.
    Abia din 2013 au parte de subventii pentru pasunile unde isi petrec turmele vara ciobanii din zona muntilor Orastie.

  8. Va ajunge D N A si la voi sigur ce Molot e mai prost

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus