Minivacanța de Rusalii nu s-a încheiat prea bine pentru 43 de conducători auto care au rămas fără permisele de conducere după ce au încălcat mai multe reguli de circulație rutieră. În perioada 01-05 iunie, peste 200 de polițiști au fost în stradă, aplicând nu mai puțin de 421 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru depășirea limitei legale de viteză, dar și pentru consumul de alcool la volan. 

 

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au asigurat măsuri suplimentare de ordine publică,  în perioada 01 – 05 iunie 2023, pentru ca cetățenii județului şi cei aflaţi în tranzit să se bucure în deplină siguranţă de manifestările ocazionate de Ziua Internațională a Copilului şi sărbătoarea ortodoxă a Rusaliilor. În perioada menționată, peste 200 de poliţişti au acționat, zilnic, pe raza judeţului Hunedoara în cadrul dispozitivului de ordine şi siguranţă publică, având ca prioritate prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, precum şi intervenţia rapidă, în cazul comiterii unor fapte antisociale.

„Echipajele de ordine şi siguranţă publică au acționat în stradă,  astfel încât să asigure protecția cetățenilor, precum și prevenirea și combaterea infracțiunilor, inclusiv a faptelor antisociale specifice aglomerărilor de persoane, în special în zonele de agrement şi în cele în care s-au  desfăşurat manifestări publice. Măsurile preventive asigurate de polițiști, în sistem integrat cu reprezentanții celorlalte instituții de aplicare a legii, au fost eficiente, astfel încât, în această perioadă, nu s-au înregistrat evenimente negative ori infracţiuni statale grave, comise cu violenţă.

În perioada 01 – 05 iunie a.c., în medie, zilnic, peste 40 de poliţişti rutieri au acţionat pe raza judeţului, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a vitezei excesive şi a conducerii sub influenţa alcoolului sau a substanţelor cu efect psihoactiv”, au informat reprezentanții I.P.J. Hunedoara.

În perioada de referinţă, la nivelul județului Hunedoara, poliţiştii rutieri au efectuat mai multe acțiuni punctuale, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, în urma neregulilor constatate, au aplicat 421 de sancțiuni contravenționale, din care: 208 pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit și 213 amenzi pentru alte abateri incriminate de legislaţia rutieră.

Urmare activităților desfășurate au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 43 de permise de conducere din care: 20 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h, a vitezei maxim admise, două pentru depășirea cu peste 70 km/h, 6 pentru consum de alcool și 15 pentru alte abateri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus