La eveniment au participat aproximativ 400 de liberali din județ.

Sub sloganul „Privim spre viitor”, liberalii i-au prezentat pe cei 55 de candidați la alegerile locale din 5 iunie. Este vorba despre primul „lot” de candidaturi validate, iar această prezentare va fi urmată de cel puțin încă două: una pentru ceilalți candidați la funcțiile de primar și alta pentru Consiliul Județean. Evenimentul a fost onorat cu prezența de co-președintele PNL, Vasile Blaga și de secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, dar și de alți lideri ai partidului.

Liderii PNL au renunțat la fastul de altădată și au organizat o prezentare a candidaților sobră și adresată unui număr restrâns de membri de partid. La evenimentul găzduit de sala de spectacole a Teatrului de Artă din Deva au participat aproximativ 400 de liberali din întreg județul Hunedoara, puțini în comparație cu evenimente similare organizate în anii precedenți.

Cei mai mulți dintre candidații prezenți duminică la Deva sunt primari liberali în funcție și printre ei s-au aflat Petru Mărginean, primarul Devei, Viorel Arion, primarul Hunedoarei, Marcel Goia, primarul Hațegului sau Adrian Iovănesc, primarul Călanului, dar și nume controversate precum cel al primarului de la Petrila, Ilie Păducel.

În ceea ce privește lista de candidați pentru Consiliul Județean, co-președintele PNL, Vasile Blaga a cerut respectarea unor criterii fundamentale.

„Potențialul de vot al PNL în județul Hunedoara este extrem de mare. Trebuie să faceți lista și ordinea pe listă în funcție de rezultate, nu de cei mai buni clănțăi”, le-a transmis Blaga liberalilor hunedoreni. Liderul PNL a fost completat de secretarul general al partidului care a definit criteriul care trebuie urmat: „Meritocrația indiscutabilă, aceasta este recomandarea noastră. Județul este împărțit în colegii și intră acei consilieri care obțin un număr de voturi care îi legitimează”, a spus Ilie Bolojan.  

Liberalii și-au propus ca, la alegerile locale din 5 iunie, să obțină cel puțin un număr egal de primari cu cel existent și conducerea Consiliului Județean Hunedoara.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus