PNL cere înlocuirea unor președinți și locțiitori ai unor secții de votare din Sălașu de Sus

PNL solicită înlocuirea a 4 persoane din secțiile de votare de la alegerile parțiale de duminică din comuna Sălașu de Sus, pe motiv că aceastea fac campanie electorală pentru candidatul PSD. Este vorba despre Mirabela – Ramona Antal (locțiitor președinte BESV nr. 456 – Sălașu de Sus), Silviu Antal (locțiitor președinte BESV nr. 462 – Nucșoara), Veronica Bîrlea (președinte BESV nr. 463 – Mălăiești) și Simona Delia Meliță (președinte BESV nr. 465 – Rîu Mic).

PNL Hunedoara a atașat în contestația sa și fotografii, precizând că respectivii președinți și locțiitori ai unor secții de votare „sunt prezențe active în campania electorală desfășurată de către candidatul PSD la funcția de primar al comunei Sălașu de Sus, dl. Vlad Ioan, sprijinit de deputatul PSD Marica Sorin”. PNL precizează că fotografiile atașate contestației sunt din campania electorală pentru alegerea primarului comunei Sălașu de Sus. Alegerile au loc duminică, 11 iunie.

3-22-2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus