Astăzi la ora 15 s-a încheiat depunerea ofertelor pentru construcția stadionului „Michael Klein” din Hunedoara, care se referă la proiectare (6 luni), asistență tehnică, lucrări propriu-zise de construcție – 22 de luni și cinci ani de garanție a lucrărilor.

Compania Națională de Investiții, în subordinea Ministerului Dezvoltării, a scos la licitație încă din vara anului trecut această investiție, dar din diverse motive, printre care contestații, cereri de amânare, clarificări, abia astăzi s-a încheiat etapa de depunere a ofertelor.

Dacă nu vor exista contestații, după evaluarea documentelor depuse în susținerea tehnico-financiară a ofertelor (care durează 3-4 luni) se emite raportul procedurii și se comunică, în sfârșit, câștigătorul. Dacă acesta va fi contestat, atunci desemnarea câștigătorului se va amâna cu încă vreo trei luni.

Vechiul stadion se va demola.

În 19 decembrie 2022, Guvernul României a emis hotărârea de alocare a fondurilor necesare construirii unui stadion nou în municipiul Hunedoara. Valoarea proiectului se ridică la 64.230.587 de euro (cu TVA), banii fiind alocaţi din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii.

Conform studiului de fezabilitate finalizat în 2021, stadionul de la Hunedoara va avea 10.100 de locuri – toate pe scaune (9.730 pentru public, 50 pentru persoanele cu dizabilități, 195 VIP și 125 pentru mass-media), spaţii de cazare pentru sportivi, restaurant-cantină, coffee-corner, parcări subterane (295 de locuri + 140 locuri VIP) şi supraterane, sală de fitness/forţă multifuncţională (adaptabilă şi antrenamentelor de box, de exemplu), instalație de nocturnă, tabele electronice de marcaj și ecrane-gigant și o suprafață de joc cu iarbă naturală, cu încălzire și drenaj – fiind o arenă clasificată în categoria 4 a UEFA – eligibilă pentru organizarea unor competiții europene de nivel ridicat.

Sursa foto: Primăria municipiului Hunedoara

Un răspuns

  1. Iordachemihai29@yahoo.com' Iordache Mihai spune:

    De ce nu faceți publice numele celor ce au contestat? Lăsați să se cunoască că această așa zisă alianță nu funcționează decât la nivel central, la București, dar în teritoriu este boicot total pentru a se bloca anumite proiecte care ar ajuta spre dezvoltarea economică regională? Cu subiect și predicat, așa ar fi normal, ca totul să fie transparent și să se vadă că de fapt totul este doar o luptă electorală, iar anumite firme și companii sunt în mare măsură guvernate din umbră politic. Lupta politică nu ar trebui să se răsfrângă sau să afecteze societatea civilă și nici boicotarea care unor proiecte, acele proiecte care vor aduce un plus pentru dezvoltarii municipale și interesului public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus