Saloanele din secția de Neurochirurgie sunt nezugrăvite, motiv pentru care tencuiala a început să cadă de pe pereți. Mai mult, pacienții spun că nu au nici măcar perdele în geam, astfel că în primele ore ale dimineții, soarele arzător le bate în fereastră. Totodată, o pacientă care așteaptă să fie operată se plânge de faptul că a primit un cearșaf rupt, cu care este nevoită să se acopere.
Mai mult, pacienții atrag atenția asupra faptului că medicii și asistentele le solicită să cumpere cu bani din propriul buzunar atât tratamentul, cât și medicamentele și materialele sanitare necesare în timpul intervenției chirurgicale, dar niciunul dintre aceștia nu a dorit să-și spună numele, de frica medicilor.
Ce spun reprezentanții Spitalului Județean Timișoara
Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara, recunoaște că unele dintre așternuturi nu au “aspect estetic”. “Din păcate, este o deficiență majoră pentru că rulajul este extraordinar de mare și nu reușim să achiziționăm în ritmul în care se deteriorează cearșafurile, păturile, plăpumile și așa mai departe. Și la noi, la Maternitatea “Bega”, foarte mult ne-am bazat pe ajutoare. Chiar în urmă cu o lună am primit un transport cu ajutoare din Germania vizavi de lenjerie. Noi de spălat le spălăm, le dezinfectăm, dar, din păcate, aspectul estetic nu este nici pe departe cel dorit de văzut. Unele cearșafuri, repet, nu sunt murdare, doar sunt rupte”, a explicat Marius Craina.
Sursa: pressalert.ro
Ultimele comentarii