“Decizia este una importantă pentru salvarea societăţii energetice din judeţul Hunedoara care are aproape 6.600 de angajaţi. Anularea licitaţiei pentru echipamentul minier este o dovadă clară a lipsei de profesionalism. Este inadmisibil, după opt luni, să anulezi o licitaţie despre care aveai semnale încă de la început că nu este în regulă. Administraţia a făcut regulile jocului, administraţia le-a încălcat şi apoi a anulat totul ca şi cum timpul ar fi stat în loc, în această perioadă. Nu a fost interesată nici măcar de prejudiciile pe care le-a creat. Investiţia era indispensabilă atât pentru oameni, cât şi pentru situaţia economică a societăţii. De aceea, îi cerem ministrului Energiei, Răzvan Nicolescu, să demită conducerea CEH pentru că nu a îndeplinit un punct din planul managerial şi propus, şi gestionat de această echipă. Acţiunile echipei manageriale contravin interesului societăţii”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a anulat o licitatie de circa 350 de milioane de lei pentru achizitionare de echipament minier.
Ultimele comentarii