Turiștii curioși să descopere o destinație montană deosebit de frumoasă și nu foarte aglomerată pot alege stațiunea Râușor din județul Hunedoara.

Stațiunea Râușor se află pe versanții nordici ai Masivului Retezat, în Parcul Național Retezat, primul de acest gen din România, recunoscut încă din anul 1935.

În Râușor se află și singura pârtie de schi din Parcul Național Retezat, prâtie recunoscută ca fiind una dintre cele mai bune din zona de vest a țării, cu o lungime de 1.000 de metri și o diferență de nivel de 380 de metri, fiind concepută pe două secțiuni de teleschi.

Din vârful pârtiei există trei trasee cu grade de dificultate diferite, cu porțiuni pentru schiorii experimentați, dar și pentru cei începători. Cei care doresc să se dea cu sania trebuie să știe că săniușul se poate practica pe marginea pârtiei de schi, iar de la baza pârtiei pot fi închiriate diverse echipamente. Pentru că stațiunea Râușor reprezintă o poartă de acces în Parcul Național Retezat, această zonă abundă de unități de cazare moderne.

Ce obiective turistice pot fi vizitate în zonă

Cu siguranță, aerul curat și liniștea din Stațiunea Râușor îi vor cuceri pe turiștii care îi trec pragul. Stațiunea reprezintă și locul în care se poate ajunge cel mai aproape de vârful Retezat cu cel mai puțin efort. În Râușor, principala atracție este pârtia de schi, dar în apropierea pot fi vizitate și alte obiective turistice unice în țara noastră.

Astfel, la intrarea pe Valea Râușorului se poate vizita mănăstirea Colț și cetatea Colț, denumită și „Castelul din Carpați”, locul în care Jules Verne a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu o ardeleancă. De asemenea, în zonă mai pot fi vizitate Castelul Corvinilor din Hunedoara, Biserica Densuș, Mănăstirea Prislop, rezervația de zimbrii din Hațeg, dar și situl arheologic Sarmizegetusa Regia.

Cum ajungi în Stațiunea Râușor

Stațiunea se află la altitudinea de 1.250 de metri pe versanții nordici ai masivului Retezat, fiind așezată aproximativ în centrul masivului. La Râușor se ajunge pe un drum complet asfaltat, bine întreținut în toate anotimpurile. Accesul se poate face pe drumul care merge din Hațeg la Caransebeș, spre comuna Râul de Mori. La câteva sute de metri de localitatea Cârnic, turiștii pot vedea indicatoare cu „Complex alpin Râușor”, iar după aproximativ 20 de kilometri se ajunge în stațiune.

Sursa: pressalert.ro

Un răspuns

  1. Buna,
    La subiect.
    Daca si adunatura de cabane gen Straja sau
    Ranca se numeste statiune atunci Poiana Brasov
    e metropola!!!
    Las la o parte faptul ca acea partie este foarte scurta
    dar pe “margine “se vor da cei cu saniile asta este
    o gluma!!!
    Si nu trebuie sa ma credeti pe mine ca este un
    haos gen Straja tot din jud.Hunedoara !!!! uitativa
    in poza se mai sus si vedeti cum arata!!! oameni de
    zapada la baza partiei , oameni care se dau cu sanile
    pe partie,cei care merg sau stationeaza pe partie etc.
    Intradevar inca o mare statiune a judetului Hunedoara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus